Pasionat de fotografii ciudate

Redacția Ziarul de Bacău

• inspectorul școlar general Ghiorghi Iorga a deprins această meteahnă din liceu • debutul în arta fotografică și l-a făcut cu un bătrîn Zenit

Inspectorul școlar general Ghiorghi Iorga are ca pasiuni arta fotografică, șahul și filmatul. Cel puțin așa apare scris în enciclopedia „Who’s who?”. Confirmată de către șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), prima dintre acestea pare să dateze din anii de liceu ai celui care, astăzi conduce învățămîntul băcăuan. „Prima fotografie am făcut-o în liceu. Pe atunci aveam un bătrîn aparat «Zenit». Tot atunci, am văzut și un film care mi-a alimentat pasiunea pentru fotografie. Se numea «Blow up» și, la un moment dat, personajul principal, care era, la rîndul lui, pasionat de fotografie, realiza o fotografie care înfățișa un corp ceva mai ciudat la marginea unei liziere. Respectivul corp s-a dovedit a fi mîna unui cadra și, de aici, s-a declanșat o adevărată nebunie. De aici poate, și pasiunea mea pentru fotografii cu subiecte neobișnuite. Trebuie însă să recunosc că nu am descoperit niciodată o crimă”, ne-a mărturisit Ghiroghi Iorga. De atunci, el și-a schimbat bătrînul „Zenit” cu un mai modern „Canon” și și-a îmbogățit colecția de fotografii cu peste 100 de exemplare. Singura părere de rău a șefului de la Inspectoratul Școlar ține de faptul că, în ultimul an, treburile învățămîntului băcăuan i-au răpit cam tot timpul, așa că acesta a trebuit să-și lase pasiunile pe un plan secund. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.