Un profesor băcăuan, proprietarul unei case din comuna Secuieni, își acuză vecinul, o firmă de panificație, că i-a încălcat proprietatea construind peste limita legală și depozitînd deșeuri pe pămîntul său. „Casa am moștenit-o de la părinți. în timpul comunismului, lîngă noi s-a construit o brutărie. Inițial, aceasta a aparținut cooperației, după care a avut mai mulți patroni. De cînd au venit societatea Anima și familia Ciurea, au început și necazurile. La început, au făcut discret demersuri să cumpere și terenul meu, dar n-am vrut să-l vînd. Apoi au construit pe hotar, cu toate că ar fi trebuit să rămînă o distanță pînă la el, și numeroase deșeuri de șantier le-au lăsat pe pămîntul meu. Iar într-o zi am găsit în partea mea un furtun de scurgere de la ei și l-am tras de acolo. După miros, cred că deversau prin el reziduuri de la veceu. Am încercat să vorbesc cu Florin Ciurea, dar am fost trimis la plimbare”, a declarat Vintilă Dabija. El a depus o sesizare la primăria localității. „Am mers la fața locului și, într-adevăr, s-a găsit moloz pe terenul domnului Dabija, iar construcția făcută de Anima este prea aproape de hotar și are o suprafață pe care scurgerea se face pe terenul vecinilor. Dacă problemele nu vor fi rezolvate pe cale amiabilă, vom sancționa ilegalitățile și vom anunța Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) Bacău”, a declarat primarul de Secuieni, Adriana Ojog. „Am trimis oameni să curețe la vecin, dar poate nu și-au făcut treaba. Cu scurgerea se rezolvă, dar clădirea așa am preluat-o, ce să-i fac? Cred că vecinul exagerează”, a spus Florin Ciurea, soțul administratorei de la Anima. Salariații de la brutărie au recunoscut că furtunul le aparține, afirmînd că prin el se elimina apă, nu reziduuri de la WC. „Potrivit legii, în cazul clădirilor fără geam se vor lăsa cel puțin 60 de centimetri pînă la hotar, cu condiția ca apa de la streașină să cadă în acest spațiu, iar construcțiile cu geam vor fi ridicate la minimum 190 de cm de hotar”, a precizat șeful ISC, Alexandru Sichitiu. (Alin LEANCĂ, Olimpia FILIP)tica-R am vor fi ridicate la minimum 190 de cm de hotar”, a precizat șeful ISC, Alexandru Sichitiu. (Alin LEANCĂ, Ol
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.