Mame la 13 ani

Administrator

Cătălina CHIFU

Statisticile sînt alarmante, și mai îngrijorătoare este însă soarta bebelușilor veniți pe lume nedoriți sau ca rezultat al unui plan monstruos pus la cale de părinții adolescentelor. Multe dintre tinere rămîn însărcinate în urma unor relații întîmplătoare. Află de-abia la spital că durerea din burta care a căpătat proporții înseamnă o sarcină. Majoritatea ajung la spital cu probleme și complicații rămase netratate, cu urmări foarte grave atît pentru mame, dar și pentru copilași. „A scăzut foarte mult vîrsta la care se aduc pe lume copii. Avem foarte multe tinere care au rămas însărcinate la 13-14 ani. Fenomenul apare și la cele de 15, 16, 17 ani. Nu există săptămînă să nu avem o gravidă adolescentă. Grav este că aceste fete nu sînt în evidența unui medic, starea lor de sănătate nu este supravegheată, iar riscul unor complicații este foarte mare. Majoritatea provin din mediul rural, sînt foarte sărace și nici nu lucrează, evident. Cînd ajung în spital, li se pare că sunt cazate într-un hotel de cinci stele. Nu mai vor să plece. Altele nici nu au unde, dorm în piață și vin la noi să le internăm, să le adăpostim. Una dintre ele e și bolnavă psihic”, arată Georgeta Huszar, medic primar ginecolog la Maternitatea Bacău. în cele mai frecvente cazuri, copilele-mame nu se simt în stare să-și asume responsabilitățile de părinte și își abandonează pruncii, fără nici un regret. Unele sînt forțate chiar de familii să-și părăsească pruncii, sub amenințarea că nu vor mai fi primite acasă. Altele se trezesc că partenerii, speriați de ideea de a deveni tați, au dat bir cu fugiții. Părăsite, respinse de familii, fără bani și loc de muncă, adolescentele realizează, prea tîrziu însă, că nu știu și nu pot să crească singure un copil. „Marea majoritate își abandonează copilul. âl dau spre înfiere sau îl lasă în centre de ocrotire socială”, arată dr. Huszar.

„Vîndute” de familii

Unii dintre copii vin pe lume ca rezultat al unui plan pus la cale de familiile adolescentelor. în mediul rural, spun medicii, a ajuns deja o tradiție ca tinerele sărace să pornească, de la vîrste fragede, la „vînătoare” de bărbați înstăriți. Totul, cu acordul și susținerea părinților. Un astfel de cuplu, întemeiat pe interese financiare, nu poate fi „închegat” cu succes decît la apariția, neașteptată, a unui copil. O dată primită vestea, bărbatului nu-i rămîn prea multe de făcut. Ori își pune pirostriile, ori va fi arătat cu degetul că și-a bătut joc de o copilă inocentă. „Unele dintre ele au relații întîmplătoare, altele sînt într-un cuplu, cu acordul părinților. Le lasă să se căsătorească mai devreme, le «vînd» ca să-și îmbunătățească situația financiară”, arată medicii de la Maternitate. Cristina C., o tînără de 23 de ani dintr-o comună băcăuană, este la a treia naștere. A reușit să „pună mîna” pe un bărbat de 50 de ani și a scăpat de sărăcie. âși permite acum să îi plătească și mamei sale asistența medicală.

Malformații și traume psihice

Riscurile ca fătul adus pe lume de o tînără de 13-16 ani să fie născut cu malformații sau alte complicații este foarte mare. O dată, din cauza vîrstei foarte fragede a mamei și a organismului nedezvoltat. Pe de altă parte, tinerele mămici nu se află în evidența unui medic, iar eventualele probleme de sănătate, netratate la timp, se răsfrîng asupra fătului. „Aceste copile nu sînt nici măcar diagnosticate, nu merg la nici un medic pentru a fi luate în evidență, supravegheate și, eventual, tratate. Riscurile de patologii obstetricale sînt foarte mari. Nu mai spun de traumele psihice ale mamelor. Nașterea este un moment dificil în viața oricărei femei, cu atît mai mult pentru un copil de 13 ani care nici nu înțelege ce presupune o sarcină”, arată dr. Huszar. Conform situației centralizate de Autoritatea de Sănătate Publică, anul trecut, pe total județ, au dat naștere la copii 400 de adolescente cu vîrste pînă în 17 ani. Șase din acestea au 13 ani, 23 de-abia au împlinit 14 ani, alte 58 au ajuns la 15 ani. Cele mai multe nașteri se înregistrează în rîndul tinerelor de 16 și 17 ani, 128, respectiv 185 de cazuri. în primele patru luni ale lui 2007, alte 134 de fete cu vîrste fragede au devenit mămici.bani și loc de muncă, adolescentele realizează, prea tîrziu însă, că nu știu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.