Livada din Itești, raiul nevoiașilor
• timp de cîteva luni, cît durează culesul cireșelor, vișinelor și al merelor, sute de băcăuani lucrează ca zilieri în livada de la Itești n mulți sînt pensionari, dintre care unii au o „vechime” la livadă de cîțiva ani n printre ei sînt bătrîni care adună acum bani ca să aibă cu ce își plăti întreținerea la iarnă n la finele unei zile de cules, se aleg cu două-trei sute de mii de lei și două kilograme de cireșe n oamenii sînt nemulțumiți că sînt controlați să nu fure cireșe
Olimpia FILIP
Marți, 16.30. Pe drumul care leagă livada de la Itești de satul Dumbrava pîlcuri de oameni coboară la vale. Femei, bărbați, copii. Toți, asudați, cu gălețile în mînă, prin drumul plin de colb. Ochii lor sînt ațintiți pe linia ferată chiar din capătul drumului. Se grăbesc să nu piardă trenul personal care îi va duce acasă, la Bacău. Unii sînt bucuroși că au mai „făcut cîțiva leuți”, iar alții înjură de mama focului că „sînt păziți de jandarmi mai rău ca pușcăriașii”. Cîțiva copii sînt murdari din cap pînă-n picioare de zeamă de cireșe. Țîncii sînt veseli. „Ne mai batem și noi cu cireșe. Dar numai cu alea stricate!”, îmi aruncă din fugă un puști.
De ani de zile, oamenii nevoiași din Bacău găsesc în livada de la Itești o modalitate de a mai aduna cîte un leuț. Zilnic, de la 8.00 dimineața, copii, femei, bărbați încep culesul la cireșe, apoi vișine și, în toamnă, mere. „Leafa” pe care o primesc la sfîrșit de lună li se pare mulțumitoare. 2,5 lei pentru fiecare lădiță. Cei „trag tare” reușesc cîștige aproximativ 35 de lei pe zi. Termină treaba cu doar cîteva minute înainte ca trenul să ajungă în halta din apropiere. Unii îi numesc zilieri. Alții, sezonieri. Cei mai mulți, cireșari. Indiferent de denumirea pe care o poartă, toți sînt oameni nevoiași ai Bacăului, ale căror venituri nu le ajung nici pe-o măsea.
„Culeg fructe pentru nepoței”
Costel Tudor vine la muncă la livada de la Itești de mai bine de zece ani. Omul susține că vine la cules, în primul rînd, de dragul nepoțeilor săi, care „sînt morți după fructe”. Bărbatul este convins că reușește să împuște doi iepuri de-odată: să mai facă un ban și să își facă nepoții fericiți. Omul susține că a avut o zi bună. A cules 20 de lădițe. Maria Florea vine de cîțiva ani la cules ca să aibă fructe pentru dulceață și compot. „Sînt scumpe în piață! Aici iau zilnic cîte două kilograme gratis. Eu zic că se merită!”, spune femeia.
„Asta e livada lui Isus!”
Maria Diaconescu spune că vine la livadă nu numai ca să mai cîștige un ban, ci și ca să facă cîte o cură zdravănă de fructe. „Mereu din iarnă ies slăbită. De prin mai încep să vin la cules de cireșe și parcă mai prind puteri. în plus, și mișcarea face bine!”, explică femeia. Ea spune că pensia sa este de 360 de lei. „Cum să mă descurc cu banii ăștia? Dacă nu aș lucra aici în fiecare vară nu aș avea iarna bani pentru plata întreținerii. Mai pun cîțiva leuți deoparte vara, ca să am cu ce plăti căldura și apa caldă, la iarnă. Eu spun că livada asta e «Livada lui Isus!»”, exclamă, convinsă, femeia.
„Mai rău ca hoții!”
Mulți oameni sînt nervoși de mama focului. înjură și spun verzi și uscate de necaz că patronul a adus la poartă jandarmii, să îi păzească. „Pe hoții care fură din piață telefoane și bani și stau cu șișul sub haină nu îi prinde nimeni. Pe noi ne păzesc jandarmii! Dar, ce, noi sîntem hoți? De ce ne păzesc în halul ăsta? Mai mult de două kilograme nu pot să scot pe poartă nici în ruptul capului! Te caută la ieșire pînă la piele! Asta e bătaie de joc!”, îmi explică, răstit, un bărbat care mărește pasul la vale cînd îl întreb cum îl cheamă.
Patronul a pus iscoade
Administratorul livezii din Itești, Constantin Teodorescu, e cu ochii pe paznici. A auzit că din livada lui se mai fură. „Am pus cîțiva băieți care să afle care dintre paznici mă fură. Nu am încotro! Trebuie să fiu mereu cu ochii pe ei!”, a spus Teodorescu. El povestește că majoritatea celor care vin la cules sînt oameni care nu au venituri. Susține că cel mai mult îl impresionează un bătrîn care vine an de an la cules, deși merge cu ajutorul unei cîrje. „Strînge vara bani ca să aibă cu ce plăti întreținerea la iarnă”, spune administratorul. Povestește că, mai tot timpul, îi calcă pragul orbi care vor cireșe, dînd la schimb perii sau mături făcute de ei. Alții nu vor să audă de treabă, dar vin și cer de pomană. Preferă să li se spună „cerșetori”. în loc de „cireșari”. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.