Administratorul special al societății Rafo Onești, Andre Geens, a făcut, la sfîrșitul săptămînii trecute, o completare la ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor convocată pentru 17 iulie. Astfel, în mod surprinzător, apare dorința acționarului Balkan Petroleum Ltd (BkP) de a majora capitalul social al rafinăriei cu aproape 177 de milioane de lei, ceea ce reprezintă aproape 71 de milioane de acțiuni nominative, dematerializate, evidențiate prin înscrierea în cont, cu valoarea nominală de 2,5 lei. Majorarea se va face prin aport în numerar din partea acționarului majoritar, în valoare ceva mai mare de 173,5 milioane de lei, restul fiind acțiuni emise suplimentar, pentru păstrarea procentelor celorlalți acționari în capitalul social. Este primul semn pe care Balkan Petroleum îl dă la Rafo în calitate de acționar majoritar, după tranzacția prin care a cedat pachetul său de acțiuni companiei Calder-A Internațional. Și mai interesant apare propunerea de pe ordinea de zi prin care se anulează hotărîrile AGA de la sfîrșitul anului trecut, prin care era majorat capitalul social cu valoarea creanțelor rafinăriei, conform Planului de reorganizare a Rafo.
în luna septembrie, de exemplu, acționarii au hotărît, între altele, transformarea unor datorii în acțiuni și majorarea capitalului social cu aproape 8,65 de miliarde de lei. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Satului – AVAS a transmis, însă, chiar în timpul desfășurării AGA, o adresă prin care se preciza că se opune conversiei creanțelor în acțiuni.
Hotărîrea și intervenția din nou a companiei BkP în activitatea de la Rafo vine la scurt timp după ce apele în privința rafinăriei s-au agitat din nou și de cînd statul a dat semne că vrea să repună pe rol problema rafinăriei oneștene. Rafinăria este pregătită de un nou management, iar revenirea BkP va contrazice din nou afirmațiile publice ale lui Marian Iancu, făcute cu un an în urmă în calitate de președinte al companiei, că aceasta nu mai are nici un rol la Rafo. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.