Eugen VERMAN

…Da, așa-mi spune doamna Gabriela Alexandrescu: „Pentru mine, 1 aprilie n-a fost ziua păcălelilor. A fost un 1 aprilie cinstit, corect, foarte prietenos. Și au trecut, de-atunci, 17 ani”. Gabi Alexandrescu e Poștărița. Scriu cu literă mare pentru că ea, femeia aceasta tînără, subțirică și la propriu și la figurat, reprezintă profesionalismul, cinstea, corectitudinea, tenacitatea și, chiar, curajul unei categorii socio-profesionale fără de care nu știu cum ar fi viața noastră de zi cu zi. Căci profesia de „poștaș” e veche de cînd lumea și va trăi veșnic. Cel puțin așa cred eu, pensionarul, care o aștept pe Gabi lună de lună, în aceeași zi și la aceeași oră și ea sună la ușă, insistent și ferm, exact în aceeași zi și la aceeași oră. Are geanta aceea doldora cu plicuri și ziare și reviste, zeci de kilograme uneori, și așa le cară și așa le distribuie și așa aduce bucurii și, uneori, tristeți, speranțe și promisiuni așteptate sau neașteptate.
Cum spuneam, treaba asta o face din acea zi de 1 aprilie 1990, pe atunci absolventă a Școlii PTTR, înăltuță și slăbuță, încît unii chiar și-au pus întrebarea dacă va putea face față eforturilor și responsabilităților mari impuse de mesearia aceasta. Dar ea, plină de ambiții și elanuri foarte tinerești, n-a luat în seamă îndoiala unora dintre cei mai în vîrstă și cu experiență și s-a avîntat hotărîtă în apa învolburată a vieții celeia adevărate și, de atunci, „înoată” cu strășnicie și curaj, chiar dacă, uneori, are de trecut și peste obstacole. într-o zi am văzut-o tare supărată: „Mi-e bolnav copilul cel mic și nu găsesc medicamentele…”. Am mers împreună la NIPAN – farmacia din preajma casei mele – și acolo, farmacista aceea generoasă și binevoitoare, doamna Elenora Nițescu, i-a dat imediat medicamentele. Dar mai tot timpul Gabi e veselă și zîmbitoare. Chiar cînd apare și după-amiaza cu vreun plic trimis de fiică-mea, din Canada. Atunci e aproape extenuată de oboseală. Sectorul ei e destul de mare, cel puțin zece kilometri face zilnic, cu geanta în spinare, urcînd sau coborînd scările din blocuri… Și nu se plînge de oboseală. După care ajunge acasă, unde o așteaptă cei doi băieți – Florinel și Adrian – și soțul, bineînțeles, după care o ia de la capăt, fiindcă, la urma urmei, ea e gospodina casei… Asta, pentru ca a doua zi dimineață să-și reia munca aceasta de poștăriță pe care o face, cu aceeași dragoste și pasiune și pricepere, dintr-o zi de 1 aprilie…urma urmei, ea e gospodina casei… Asta, pentru ca a doua zi dimineață să-și reia munca

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!