Acționarii societății Chimcomplex Borzești au hotărît, la începutul acestei săptămîni, majorarea capitalului social cu 16,12 milioane de lei (5,1 milioane de euro), pînă la 104,92 de milioane de lei, prin conversia în acțiuni a unei datorii către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Operațiunea de majorare va avea loc prin emiterea a 16,12 milioane de acțiuni, cu o valoare nominală de un leu pe titlu. în urma majorării capitalului social, AVAS va deține 15,42% din capitalul Chimcomplex, iar participația acționarului majoritar, firma A2 Impex, se va diminua la 81,23%. Totodată, SIF Moldova va deține 2,71% din acțiuni. A2 Impex face parte din grupul Serviciile Comerciale Române, alături de companiile Iașitex Iași, Uzuc Ploiești, Nova Textile Bumbac Pitești, Caromet Caransebeș, Someș și Contactoare Buzău.
în aceeași adunare generală a acționarilor, s-a mai hotărît majorarea liniei de credit în lei, contractată la Banca Comercială Română, cu suma de cinci milioane de lei și garantarea acesteia cu părți din patrimoniu și a unui credit, tot de la BCR, de 5.110.696 de lei, necesar achitării datoriei către AVAS, reprezentand creanta preluata de acesta de la Fondul Asigurărilor Sociale de Sănătate (FASS), și garantarea acestui credit cu părți din patrimoniu. De asemenea, s-a mai aprobat constituirea unei societăți comerciale cu răspundere limitată în parteneriat cu societatea Iașitex, cu o cotă de participare la capitalul social de 50%, respectiv 1.000 de lei.
Cifra de afaceri a combinatului chimic din Borzești a crescut, anul trecut, cu 22,07%, la 177,32 de milioane de lei, iar profitul a urcat cu 65,5%, la 23,15 milioane de lei. Combinatul este, la această oră, ceam mai bună unitate economică de mari dimensiuni din Onești. Repornirea Rafo, așteptată în a doua parte a aacestei luni, va reechilibra în parte balanța. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.