Băcăuanii iubitori ai gîndirii și scrierilor lui Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia, pot lua parte la cea de-a VII-a ediție a „Zilelor Culturale Nicolae Steinhartdt”. Evenimentul se desfășoară la mănăstirile Rohia și Rohiița, în perioada 15 – 30 iulie 2007, și are ca punct de referință împlinirea a 95 de ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt. Cu ocazia acestor zile, la mănăstirea Rohia va fi organizat un atelier de lucru pentru restaurare de icoane vechi, iar la Mănăstirea Rohiița are loc o tabără de pictură, între 15 – 28 iulie, unde participă profesori universitari, absolvenți ai Facultății de Arte Plastice și Teologie Patrimoniu. Pe 29 iulie, la orele 17.00, la Mănăstirea Rohia, la mormîntul părintelui va avea loc o slujba de pomenire, iar în 30 iulie, la Catedrala episcopală din Baia Mare va avea loc vernisajul icoanelor care vor fi pictate în această perioadă.la mănăstirea Rohia va fi organizat un atelier de lucru pentru resta
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.