PROPRIETATE SAU DREPTATE

Despre unele furtișaguri!

Calistrat COSTIN

• Oare chiar „proprietatea” să fie un „furt”?! Că așa se pronunța, mai acu’ două veacuri, un franțuz, filozof și economist, om cu multă doxă: „La propriete, c’est le vol!”, adică „Proprietatea e un furt!” De cînd (de fapt dintotdeauna!) miza societății este „proprietatea” (și respectul ei…), problema se pune cu toată gravitatea, seriozitatea și acuitatea! Dacă e să luăm de bună sentința franțuzului, chiar să însemne că „proprietatea”, „proprietățile” distinșilor noștri „proprietari” (bogătani, patroni, magnați, baroni, stăpîni, nababi – ziceți-le cum vreți!) reprezintă un „furt”, un „furtișag”, un rapt din avuția comună, din mierea stupului comunitar, în fine, din truda popoarelor în sînul cărora se nasc, cresc, se înmulțesc, agonisesc, șterpelesc, prosperă și se eternizează căpătuiții planetei?! Domnul Pierre Joseph Prudhon (că lui i-a ieșit porumbelul din gură) face în lucrarea sa „Principii de drept” (1840) demonstrația de rigoare, convins și convingător că are dreptate! în plus (cu modestia tipic franțuzească…) a fost de părere (dată fiind și vîlva pe care a stîrnit-o găselnița) că atari sentințe, atenție – „nu se rostesc de două ori într-o mie de ani”!!! Și, asta e, „plesneala” în chestiune a făcut și face carieră, și nu doar ca „floare de spirit” spre deliciul domnișoarelor de pension, dar ca adevăr adevărat, demonstrat și răsdemonstrat de toate „direcțiile de anticorupție” de pe tera! Ei bine, suspiciunea de „furt” planează asupra oricărei mari „averi” din cîte s-au pomenit! Iar vorba ceea a unui putred de bogat: „nu mă întrebați cum am făcut primul milion” (de dolari, firește!) e plină de miez… Se vorbește în „literatura de specialitate” și de avuțiile agonisite prin muncă cinstită! O fi, că trebuie să existe și rarele excepții care vin să confirme regula regulilor (aceea că „proprietatea e un furt”!). întrucît problema proprietății este al naibii de sensibilă, ce mai, pe muchie de cuțit („dacă nu taci te tai”, ori cum se jucau puștii pe maidanele copilăriei de demult: „nu m-amestec nu mă bag că mi-e frică de ciomag”), zic să ne trăiască „apropritarii” (și mai mari și mai mici), să facă (și) fapte bune, să-i mai ajute (și) pe săraci, că, cică, în viața de apoi, raiul e de preferat iadului!

• O altă zicală franțuzească, de această dată cu autor anonim, spune că „Cei absenți n-au niciodată dreptate”. Ce vrea să însemne asta? Simplu: dacă nu ești de față atunci cînd e vorba de tine, n-ai absolut nici o șansă de cîștig, chiar dacă în nu știu care pricină dreptatea va fi de partea ta!
între sentința citată aici și absenteismul (uneori cronic) înregistrat la alegerile noastre, deh, democratice (locale, generale, prezidențiale, „referendare” ș. a.) se pot lesne face unele speculații. De exemplu: dacă tu, alegător, nu te înfățișezi la urna de vot să pui ștampila pe unul sau pe altul dintre candidați, nu veni tălică după „război” să te scandalizezi că „au ieșit” în consilii, parlament ori la președinție niște terchea-berchea, niște tolomaci, „niște răi și niște fameni”… Acuma, și aici e un chichirez: se întîmplă că, da, ești prezent, că votezi cu cine crezi tu în liberă opțiune (asta la „alegeri”) ori că, la un proces, ești de față și pledezi, cu avocați în regulă, ehei, „dreptatea” de care face vorbire franțuzul, dar…dar „soluția finală” e-n mîna celor care numără voturile, ori a judecătorilor care vor fi avînd și ei „sarcini” speciale la cine să se împartă dreptatea! Așa încît, hai s-o dăm în felul următor: „Și cei absenți, și cei prezenți au sau n-au dreptate cînd-cum, totul în funcție de cum bate vîntul…”. Are și românul vorba lui: „zi-i lume și te mîntuie”.ti prezent, că votezi cu cine crezi tu în liberă opțiune (asta la „alegeri”) ori că, la un proces, ești de față și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!