Piața de capital

Administrator

Bursa românească se ține bine în calea valului de scăderi din străinătate

Ședință de scădere la Bursa de Valori București ieri, 6 august, în prima zi a săptămînii, pe fondul scăderilor masive ale indicilor americani din dupa-amiaza zilei de vineri. „Practic, atît piețele asiatice de acțiuni, cît și cele europene, au urmat tendința și semnalul venite din partea burselor americane și era normal ca și piețele mici și emergente să se alinieze la trendul general” – susțin comenattorii de la KTD Invest.

„Există, în ultima perioadă – mai spun analiștii -, o presiune negativă puternică la nivelul piețelor globale de acțiuni, determinată exclusiv de problemele legate de ipoteci, creditare, subprime etc. din America. Am asistat, în cursul zilei de vineri, la foarte multe comunicate de liniștire din partea instituțiilor financiare bancare și nebancare din Europa, prin care oficialii acestora afirmau, cu tărie, ca nu sînt expuse unor riscuri similare și că nu dețin în portofolii astfel de active, așa că rezultatele lor financiare nu vor fi afectate de această problemă, așa cum au fost afectate companiile similare din SUA”. Cît privește România, din această perspectivă, chiar nu există probleme sau motive de îngrijorare.
Băncile românești merg foarte bine în această perioadă, acumulează profituri importante și rate de creștere economică de-a dreptul impresionante. în cursul săptămînii trecute, am avut raportarea de profit la șase luni pentru grupul BCR, care a arătat o creștere a profitului net de 24,1%. De asemenea BRD-GSG a anunțat, chiar lunea trecută, că în semestrul întîi 2007 a obținut un profit în creștere cu 32% față de perioada similară a anului anterior. De asemenea, cea de-a doua bancă importantă tranzacționată la Bursa de Valori București, Banca Transilvania, va anunța chiar astăzi rezultatele financiare pe primele șase luni din 2007 și nu există motive ca așteptările să fie pesimiste.
Concluzia ar fi ca, în ciuda corelării prețurilor de tranzacționare cu cele de pe bursele externe (perfect normală, explicabilă și rațională din punct de vedere al mecanismelor financiare,) o scădere de amploare a pieței nu ar avea, deocamdată, susținere în fundamentele economice românești (cel puțin pînă acum).
Pînă cînd piața va reveni la fundamentele economice, însă, indicii bursieri continuă să scadă, marcînd ieri o depreciere de 0,40% pentru BET și 1,49% pentru BET-FI. Lichiditatea tranzacțiilor a fost foarte redusă, abia reușind să cumuleze 13,6 milioane de euro, dintre care 11,4 milioane pe piața principală și restul pe Rasdaq. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.