Un pas…doi, trei și-am ajuns în grupe!

Administrator

Steaua – Zaglebie Lubin (20.30, ProTV)

Fotbal, Liga Campionilor: A fost 1-0 în tur după reușita lui Goian din finalul meciului. O victorie șubredă însă, care nu le asigură steliștilor calificarea în turul trei preliminar. Zaglebie n-a arătat mare lucru în tur, însă nici echipa lui Hagi n-a strălucit. în plus, după tragerea la sorți de la Nyon, miza acestui joc este și mai mare, în condițiile în care adversarul din turul trei, ultimul dinaintea grupelor, este unul accesibil. Bate Borisov, echipa care a învins în primul tur în deplasare, cu 3-1, în Islanda, va fi cu siguranță adversara cîștigătoarea din meciul programat în Ghencea. în atari condiții, meciul din fieful Stelei este decshis oricărui rezultat. Transferat în aceste zile la Steaua, Pleșan nu va putea evolua în acest joc, fostul timișorean avînd drept de joc abia în turul următor al Ligii Campionilor. Și încă un amănunt interesant: Steaua nu a mai pierdut de cîțiva ani buni vreun meci pe teren propriu în preliminariile Ligii Campionilor. Antrenorul echipei Zaglebie Lubin, Czeslaw Michniewicz, a declarat că formația sa va trebui să profite la București de greșelile pe care le va comite Steaua, în manșa secundă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, și că jucătorii săi vor lupta pînă la capăt. „Steaua și Wisla Cracovia au marcat în urma unor erori defensive. Astfel de situații vom avea și noi la București, sper să profităm. Nu este nevoie să-i motivez suplimentar pe jucătorii mei, ei știu că dacă trec de Steaua vor întîlni pe Bate Borisov și că, astfel, este posibil să ajungă în grupele Ligii Campionilor. Este, dacă putem spune așa, un dar din cer, așa că vom lupta pînă la capăt”, a spus tehnicianul polonez. Michniewicz a menționat că încă nu știe dacă va folosi la București patru sau cinci mijlocași. „Atacantul Andre Nunes este ușor accidentat, însă și Michal Chalbinski este în formă, mai e și Wlodarczyk”, a spus el.
(Cristi SAVA)te posibil să ajungă în grupele Ligii Campionilor. Este, da

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.