Speranța verde
Eugen VERMAN
… âl cheamă Tiberiu și e în clasa a V-a, la o școală din Orbeni. E, însă, mult mai mititel și slăbuț, dar, îmi spun, are el timp să se facă voinic. Deocamdată a ajuns la Bacău cu o geantă de pătrunjel verde și leuștean. Le-a cules de ieri, din grădina de legume, pe care părinții lui au întreținut-o bine, cu muncă multă, ca în fiecare an, a făcut cîteva zeci de legături, de fapt maică-sa a făcut această treabă, iar astăzi, dis-de-dimineață, cu ochii aproape lipiți de somn, l-a adus la oraș un frate de-al lui taică-su care îl va duce și înapoi. A fost lăsat chiar aici, în stația asta mare de autobuze, unde l-am întîlnit și eu. Cere cincizeci de bani pe legăturică, cîțiva orășeni, femei mai ales, s-au și apropiat de copil, cumpărînd leuștean și pătrunjel. Plantele sînt verzi și sănătoase, nu au ținut seama deloc de secetă, că au avut și au apă acolo, în lunca dinspre Siret, că grădina lor nu-i în spatele casei, acolo au ei ceva legume, dar puține, grosul a fost cultivat aici, pe acest cîmp fertil, de asta s-au și făcut așa mari și frumoase. Așa că băiatul a scăpat repede de marfa adusă și, acum, îl așteaptă pe moșu-său să vină cu mașina și să plece acasă. E bucuros, a făcut ceva bani, părinții vor fi satisfăcuți de munca lui. Doar e cel mai mare dintre cei patru copii, e nădejdea casei, cum îi spun, mereu, părinții.
Tiberiu e unul dintre mulții copii pe care-i întîlnesc, zilnic, în oraș, mai ales în piața mare sau prin alte locuri, cum e și stația aceasta de autobuze. în oraș poți face un astfel de comerț și dincolo de piață, iar copiilor li se mai trece cu vederea acest lucru. Vin la oraș și învață cum să devină… comercianți. Poate, peste ani, vreunul dintre ei va ajunge mare angrosist sau proprietar de lanț de magazine. Pînă atunci, însă, Tiberiu din Orbeni, ca și ceilalți, sînt niște copii sărmani, cei mai mulți fac acest lucru ajunși fără voia lor aici, alții o fac dintr-un sentiment de bravadă sau chiar din pasiune. N-o să găsești prin țările din Occident astfel de copii, de vînzători ambulanți. La noi, sărăcia și mizeria îi transformă și în ” negustori „, expuși, la vîrstele lor fragete, la tot felul de pericole… cu vederea acest lucru. Vin la oraș și învață cum să devină… comercianți. Poate, peste ani, vreunu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.