Eugen VERMAN
Cumpăr, de la chioșcul de peste drum, un bidon cu apă plată. Cînd întind banii, cineva mi-o ia înainte. întorc imediat capul și îl privesc. Nu-mi vine să cred: e personajul care de o bună bucată de vreme cerșește la marginea trotuarului. Acolo, la „locul lui de muncă”, are tot timpul un picior băgat sub el, așa, pentru impresie, ca tot omul milostiv să creadă că piciorul respectiv ori lipsește, ori e mutilat și, în consecință, să scoată din buzunar pentru sufletul vreunui decedat – rudă sau prieten. Acum, insul e pe ambele picioare și, grăbit nevoie mare, mi-o ia înainte:”O brichetă!”, comandă el, autoritar. Acum observ că are glasul chiar plăcut, puțin baritonal, nu ca în timp ce e în exercițiul funcțiunii, cînd vocea îi e subțire, tremurîndă, de om bolnav. „Nu mai avem brichete”, îi răspunde, spre deziluzia lui, vînzătoarea. Dar omul – brunet, nebărbierit, cu ochii roșii, spălăciți, îmbrăcat cu haine sărmane – nu-i chiar luat prin surprindere, așa că, fără să se gîndească, cere o cutie de chibrituri. „Da, chibrituri avem”, îl liniștește doamna din chioșc, insul îi întinde o bancnotă de 1 leu și spune să-i dea doar o cutie. „Păi, cutia costă 10 bani, n-ai zece bani…?”. „Lasă… E bine așa…”. Și pleacă urgent, lăsîndu-i vînzătoarei 90 de bani. „âl vedeți…? Are bani mai mulți ca dumneavoastră”, mi se adresează. Plec și-mi amintesc de un altul, tot cerșetor prin zona pieții, care într-o… pauză și-a scos din buzunar mobilul pentru a-i telefona unui prieten sau, poate… șefului. în ce mă privește, nu sînt darnic deloc cu indivizii ăștia pe care-i întîlnești unde nici nu te aștepți. Știu că s-au luat măsuri pentru eradicarea cerșetoriei. Am văzut polițiști șI jandarmi în urmărirea unor cerșetori care-și făceau, de mult timp, veacul prin fața Catedralei. Din păcate, cerșetoria continuă să existe. O plagă urîtă pe fața unui oraș care se vrea european. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.