Programul „Alei între blocuri” continuă

Administrator

Programul municipalității băcăuane „Alei între blocuri” continuă. Reparațiile capitale au demarat în patru zone. „Acest program este cel mai de preț al administrației locale băcăuane. Era necesar, dată fiind stringența lucrărilor, pentru că, de la construcția cartierelor, aleile, trotuarele, parcările nu au mai fost reabilitate”, a declarat primarul Romeo Stavarache. în programul de reparații a intrat Aleea Parcului, cu toate aleile și trotuarele dintre blocuri, pînă la strada Vasile Alecsandri. A doua zonă este Bradului, pînă spre Nord și podul de la Mărgineni. Aici urmează să fie amenajate noi locuri de parcare, între 1.000 și 1.500, străzile se vor lărgi, se va amenaja un spațiu de joacă pentru copii, iar străzile, trotuarele și aleile vor fi asfaltate. A treia zonă care a intrat în reparații capitale este strada Bicaz, urmînd ca lucrările să continue pe Bucegi. în această zonă se vor amenaja între 500 și 1.000 de locuri de parcare. Ultima zonă cu lucrări în derulare este pe Alecu Russo. „Aici a fost întreruptă anul trecut asfaltarea și am reluat-o. Se va amenaja un loc de joacă pentru copii, iar bordurile vor fi schimbate. Și aici se vor amenaja locuri noi de parcare”, a precizat primarul Stavarache. După finalizarea lucrărilor de reabilitare în aceste patru sectoare, a intrat în vizorul municipalității zona Nord, cu străzile Hatman Berescu, Călugăreni și Aprodu Purice. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.