Dreptate cu crucea

Administrator

Florin CRĂCIUN

Casa unei familii din comuna Mărgineni a fost la un pas să fie demolată ieri dimineața, în urma unei decizii definitive a instanței de judecată. Același lucru s-a întîmplat și la începutul acestei luni, cînd familia Bibire a fost somată să elibereze cei 3.600 de metri pătrați de teren, ce aparțin Bisericii ortodoxe din localitate, și pe care îl ocupă ilegal de peste zece ani. Atunci, proprietarul casei și-a luat angajamentul să rezolve problema pînă ieri, dar pentru că nu a făcut nimic, executorul judecătoresc pornit să pună în practică hotărîrea instanței. Pentru a aplana un eventual conflict, la fața locului au fost trimise două plutoane de jandarmi. Zecile de persoane care s-au adunat să vadă minunea au fost extrem de agitate la sosirea preotului paroh, Dumitru Bondalici. Acesta, împreună cu avocata sa, au încercat să-l convingă pe Dănuț Bibire să-și demoleze singur casa, pentru că nu are încotro, dar s-au lovit de refuzul acestuia și al familiei sale. „M-a înjurat peste tot, în toate felurile. Eu îi las casa, dar să-mi plătească locul”, spune Bondalici, cu crucea într-o mînă și cu hotărîrea judecătorească în cealaltă. Pînă la urmă, echipa de muncitori a trecut la treabă și a demolat gardul și o aripă a locuinței. Casa a rămas în picioare pînă cînd proprietarul va plăti cei 500 de metri pătrați de sub ea și din apropiere. „Nu am de unde să scot 20.000 de euro. în plus, mi-a cerut 40 de euro pe metrul pătrat, cînd la ceilalți, care au fost în aceeași situație, le-a luat unu-doi euro”, spune Daniel Bibire. Pămîntul revendicat este al Bisericii Ortodoxe de peste 300 de ani, pînă la colectivizare, cînd a fost preluat de comuniști. După Revoluție, 11 familii și-au construit case pe acest teren, care a fost cîștigat în instanță de parohia ortodoxă din comună. Zece familii și-au clarificat situația și au răscumpărat terenul, mai puțin Dănuț Bibire, care s-a judecat cu Biserica Ortodoxă din 1991. Acum, el mai are răgaz o lună să achite cei 20.000 de euro, în caz contrar urmînd demolarea casei sale. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.