METEHNE LUMEȘTI

Răutatea – soră bună a prostiei

Calistrat COSTIN

Răutatea și prostia (de regulă concentrate în același ipochimen) – mai ales cînd „răul – prostul” are studii superioare se dovedesc – vorba părintelui-scriitor Valeriu/Bartolomeu Anania – otrăvitoare, semănătoare de zîzanie între oameni, chiar cînd aceștia din urmă
sînt buni la suflet, cu mintea întreagă și de nobilă vocație umanistă. „Răi” – realitatea o atestă – pot fi și unii „umanoizi” deștepți, ageri la minte, „performanți”! Vezi vine, „răutatea” ține și de caracterul insului, de „materia” primă din care a fost plămădit, de „zodie”, dacă vreți, de educația primită în timp, de o întreagă serie de factori de mediu, formativi/deformativi! Răutatea acestora este, s-ar spune, „negociabilă”, mai că te-ai putea înțelege cu ei, chiar dacă jetul de venin împroșcat e, uneori, greu suportabil! Dar… dar cu prostul-prost, care dacă nu e și rău (evident, și fudul!) nu-i prost destul, n-ai ce face! Gogomanul, tolomacul, prostul ca noaptea, capul pătrat/sec, deșteptul ca oaia, cîinos la suflet, hain, negru-n cerul gurii, răzbunător, ranchiunos, mîrșav în urzelile sale, n-are nimic sfînt, „idealul” lui constă în a infesta tot ce atinge, a desființa, a căuta noduri în papură, pete în soare, fiindu-i străine toate acele precepte, învățăminte norme de bună-cuviință, decență, respect, dreaptă judecată care laolaltă compun tezaurul de înțelepciune al lumii! Cronicarul a glăsuit cu tot temeiul că nu vremurile sunt în puterile omului, ci bietul om se află sub povara vremurilor care ne sunt hărăzite de istorie. Asemenea în „Cartea Sfîntă” stă scris că același OM, „simplul cetățean”, trebuie să-i dea „cezarului” ce-i al „cezarului” dar… dar și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! „Rău-prostul” însă n-are organ spre a digera atari fructe ale cugetării omenești! Produs stihinic al complicatei naturi umane, tagmei „cezarilor” aduși de hazard în fruntea noroadelor trebuie – n-avem de ales! – să-i acordăm „obolul” fără de care trecerea noastră pe pămînt ne-ar fi primejduită o dată în plus! Dar… dar ce-i de făcut cu „rău-prostul” nostru?! Ei bine, întrucît „răutatea” și „prostia” (în toate combinațiile posibile) n-au cum fi stîrpite prin decrete, hotărîri ori alte legiuiri, nu ne rămîne decît să limităm cîmpul de influență al răilor și proștilor, oameni și ei, la urma-urmei, „oameni defecți” dar totuși mamifere cuvîntătoare! Să-i iertăm că nu știu ce vorbesc, nici pe ce lume trăiesc! Cît despre „rău-prostul” cu pregătire superioară” și pretenții de „cugetător”, să reținem o judecată a contemporanului nostru Lucian Blaga, mare poet și gînditor, care s-a pronunțat definitiv: „Prostul cel mai prost e prostul alterat de filozofie”.
Nu, nu ne facem iluzii că am rezolvat prin aceste cîteva rînduri problema răutății și a prostiei lumești, dar poate ajută cît de cît…primită în timp, de o întreagă serie de factori de mediu, formativi/deform

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!