Blestemul secetei

Administrator

Eugen VERMAN

Seceta din acest an ne-a arătat cît sîntem de „descoperiți” în fața naturii. Am fost prin Constanța, la o fiică de-a mea, și am văzut cum arată cîmpurile, din goana autocarului cu care m-am întors. Blestemul lui Dumnezeu! Nimic mai descurajant decît cîmpul uscat ! Mulți oameni de prin Constanța – cu pămînturi prin Ciocîrlia de Sus sau prin alte locuri, oftau după sistemele de irigații care au fost distruse după 1989. O rudă de-a mea îmi destăinuia că atunci cînd i-a trebuit o conductă de metal „a comandat-o” la un fost vecin din Ciocîrlia care, într-o săptămînă, i-a adus-o în Constanța. O scosese din pămînt…! Fenomenul a avut loc în toată țara, așa că nu miră pe nimeni, în aceste „condiții”, creșterea, de-adreptul amețitoare, a prețurilor. De fapt, cam toate s-au scumpit cu mult înainte de anunțurile care se fac acum pe la radio și televiziune. La noi în Bacău, poate, sînt mai scumpe, chiar, decît în Constanța. La noi erau 2 lei kilogramul de roșii, în timp ce în orașul amintit erau 1,50 sau 1,80… E un exemplu. Cert e că negustorii – fie ei țărani, fie tîrgoveți, fără să fi auzit, vreodată, de cuvîntul ” Psihologie „, au folosit elemente din această știință sub impulsul „simțului” Au simțit, de pildă, că unui individ prețul de 3 lei îi „sună” mult mai „cuminte” decît de 8 mii – cît costa, în anul trecut, kilogramul de varză – și, cerînd 3 lei, cumpărătorul nu a mai reacționat cum ar fi procedat dacă auzea 30 000 lei ! Astfel că mai toate produsele din legumicultură s-au scumpit de două, trei sau chiar mai multe ori. Asta, pe fondul secetei evocate cu strășnicie.
Acum, după cum spuneam, pe cale oficială sîntem încunoștiințați că toate produsele alimentare de bază își vor majora prețurile cu pînă la 50 la sută ! Pîinea, uleiul, zahărul, conservele de legume etc. vor fi mai scumpe. Grîu nu s-a făcut. Floarea-soarelui nu s-a făcut. Sfeclă de zahăr, nici atît… Mai înainte de aceste știri – cu care, de fapt, ne-am obișnuit după revoluție – guvernanții, prin vocea primului ministru, al ministrului de la agricultură sau a celui de la finanțe, au afirmat, răspicat, că nu există motive „serioase” pentru majorarea acestor prețuri. Dar cine-i mai ia în seamă ? Patronatele pîinii, zahărului…, au sărit cît colo. Seceta, domnilor! Și iată rezultatul: vom trăi mult mai scump. Scapă cine o putea. Dar e cert că cei mulți, covîrșitoarea majoritate a românilor, vom simți, greu și ireversibil, blestemul secetei, și nu numai al secetei. Spuneam și „ireversibil” pentru că – așa cum afirma, roșu de supărare, amicul meu Adrian C., fost coleg de clasă de liceu – trebuie să fim prea optimiști să credem că, la anul, dacă producțiile de grîu și celelalte vor fi bune, prețul pîinii se va realinia, dînd înapoi. Ce-a mîncat lupul, e bun mîncat! Așa o vom ține și acum, și la anul, și la mulți ani…n timp ce în orașul amintit erau 1,50 sau 1,80… E un exemplu. Cert e că negus

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.