Bătălia pentru centrale

Administrator

Alin LEANCĂ, Cătălina CHIFU

Tot mai mulți băcăuani care-și permit o investiție amortizabilă renunță la sistemul centralizat de încălzire asigurat de CET în favoarea centralelor termice de apartament, în cazul cărora serviciile și costurile sînt la bunul plac al titularului. în ciuda demersurilor autorităților de a introduce noi restricții privind debranșările de la CET, numărul celor care-și montează centrale crește în mod constant.
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice vrea să limiteze numărul debranșărilor prin introducerea de noi restricții proprietarilor de apartamente. Astfel, locatarii n-ar mai putea ieși din sistemul centralizat dacă nici unul dintre vecini nu e debranșat de la CET. Debranșații ar fi obligați să aibă o sursă alternativă de încălzire și să obțină acceptul scris al vecinilor. Șeful Secției de Termoficare din cadrul CET, Iulian Stoican, spune că aceste restricții, justificate dealtfel, sunt în stadiul de propuneri, urmînd a fi aprobate în perioada următoare, și că numărul debranșărilor în acest moment este simțitor mai mic față de alți ani. „Nu mai e avalanșă la debranșări. Pînă acum sînt 1300 de proprietari care au ieșit din sistem, față de 1.900 anul trecut pe total perioadă”, a adăugat Stoican.
Potrivit legii, autorizarea funcționării unei centrale de apartament și verificarea tehnică periodică a acesteia pot fi realizate de orice societate autorizată în acest sens de către Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR). Lista acestor unități poate fi consultată pe internet, la adresa www.iscir.ro. în județul nostru activează la ora actuală 35. De asemenea, legislația stabilește că verificarea tehnică periodică este obligatorie cel puțin o dată la doi ani.
Pentru a afla mai multe despre ce presupune o centrală, am stat de vorbă cu directorul uneia din firmele locale autorizate. „Pentru montarea instalației este necesar un dosar care să conțină în primul rînd acordul E.ON Gaz și CET. Costul montării se ridică în medie la 5000-6000 de lei, din care 2000-2500 centrala propriu-zisă. Din luna mai și pînă acum, noi am montat cam 200 de noi centrale. Din cîte știu, în acest interval s-au montat în total în oraș cam 1100 de exemplare, același număr ca și în vara anului trecut. Acum în Bacău funcționează aproximativ 30.000 de centrale”, a declarat Gheorghe Paladi, director la Furgon Serv. Revizia, a adăugat el, se face la cerere și costă 95 de lei în cazul în care centrala a ieșit din garanție. Verificarea obligatorie, vizînd siguranța utilizatorului, costă 75 de lei. „în cazul locuințelor cu geamuri termopan dotate cu centrală, de anul viitor va fi obligatorie instalarea unui detector de gaz. în acest moment un asemenea detector costă cam 300 de lei”, a mai spus inginerul Paladi. estricții privind debranș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.