Disperare la puterea a zecea

Administrator

Florin CRĂCIUN

Disperare. Asta trăiește o familie cu opt copii dintr-o comună
băcăuană care a ajuns să doarmă într-un cort după ce un incendiu
le-a mistuit casa din temelii. Cele zece suflete stau înghesuite în
cortul de două persoane și în fiecare dimineață se uită cu ochii în
lacrimi la ce a mai rămas din locuința lor. Soții Ioan și Elena Pavel sînt căsătoriți de 11 ani și au împreună opt copii cu vîrste cuprinse între unu și 12 ani. Singurul salariu, cel al soțului, de 500 de lei, și alocația copiilor, abia dacă pot să le asigure traiul de pe o zi pe alta. Mai mult, femeia este din nou însărcinată în luna a șaptea. Ca și cum sărăcia n-ar fi fost o cruce destul de greu de dus pentru ei, acum două zile s-a petrecut nenorocirea: casa lor a ars din temelii în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit. Pentru că nu mai aveau nici un acoperiș deasupra capului, părinții au închiriat un cort de două persoane în care dorm claie peste grămadă cele zece suflete. „Eram în grădină cînd am văzut flăcările. Cel mai mic copil rămăsese în casă și am dat fuga să-l salvez. Apoi am luat buteliile”, spune femeia. Pentru soții Pavel, care au rămas doar cu lucrurile de pe ei, singurul sprijin rămîn vecinii și rudele, care acum îi ajută la demolarea a ceea ce a mai rămas din casă. In ciuda sărăciei lucii în care trăiesc, cei opt copilași sint foarte îngrijiti și vor continua să doarmă în cortul neîncapator mult timp de-acum înainte, pînă cînd părinții lor le vor putea oferi din nou căminul la care visează în fiecare noapte.
doar cu lucrurile de pe ei, singurul sprijin rămîn vecinii și rudel

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.