Se pune la cale un plan de atragere în județ a banilor europenilor

Administrator

Petru DONE, Claudiu TĂNĂSESCU

Prima întîlnire a grupului consultativ în domeniul absorbției de fonduri structurale a avut loc ieri, 28 august, la Prefectura Bacău. La întîlnire au participat reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord – Est, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, Oficiul Teritorial pentru IMM-uri și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău. „Participanții prezenți la întîlnire au punctat o serie de probleme, cum ar fi lipsa capacității de scriere de proiecte, lipsa posibilității de asigurare a co-finanțării sau lipsa de interes a unor beneficiari direcți ai fondurilor europene” – a declarat Ramona Chiriac, director de Cancelarie la Prefectura Bacău. S-a stabilit să se realizeze întîlniri lunare în cadrul cărora să se dezbată problemele care apar și să se identifice posibilități de finanțare pentru diferiți beneficiari. Pentru a venit în ajutorul primarilor din județ, s-a stabilit ca aceștia să poată pune întrebări punctuale legate de fondurile structurale. „Pe lîngă organismele intermediare care sînt la nivel de județ – ne-a declarat Doru Simovici, președintele Camerei de Comerț -, mai există și alte instituții și societăți care pot contribui la aceasta. Am analizat dacă e necesar un asemenea parteneriat, o discuție între toți acești factori. Răspunsul este pozitiv. De asemenea, căutăm și alți parteneri care pot fi atrași în acest parteneriat. Aici am propus să fie invitate și patronatele de la nivelul județului”.
La întîlnirea de ieri, s-a adus în discuție din nou ideea de reuniuni de acest gen la nivelul Consorțiului județean de dezvoltare economico-socială, un organism colectiv care, însă, nu este folosit. Probleme care vizează dezvoltarea județului nu pot fi rezolvate în alt cadru, pentru că numai acolo pot fi coagulate toate forțele. Nu există nici o altă instituție sau organizație care să facă o astfel de armonie de interese. „Sînt județe care au deja angajați speciali care se ocupă de accesarea de fonduri structurale – a mai spus Doru Simovici. Noi, Camera de Comerț, am avut recent o întîlnire cu societățile de consultanță, pe aceeași temă, societăți din Regiunea Nord-Est, dar din județul Bacău nu a participat nici o societate. Ieri, practic, am întocmit o comisie de lucru, instituțională, în care lunar vom avea un schimb de opinii asupra proiectelor de finanțare și asupra a ceea ce mai trebuie făcut. Noi, Camera, cred că vom organiza și o întîlnire la nivel regional, la sfîrșit de septembrie, cu camerele de comerț și organismele intermediare, poate și cu reprezentanți ai unor ministere implicate. Problema este ca fiecare să-și facă treaba lui, dar să știm unii de alții, să vorbim aceeași limbă”. i de finanțare pentru diferiți beneficiari. Pe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.