Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, fundația Bethany și Primăria Colonești au inaugurat marți un „Centru de servicii pentru copil și familie”. „Proiectul este destinat copiilor aflați în situații de risc și familiilor acestora, urmărind să îmbunătățească calitatea vieții beneficiarilor prin servicii care să acopere nevoia lor de educare și informare, de consiliere și susținere socială, de bani și bunuri și de dezvoltare a potențialului individual. Existența unui asemenea centru înseamnă intervenții directe asupra copilului, climatului familial și mediului comunitar, noi locuri de muncă și un ajutor lunar în produse, în valoare de 50 de euro, timp de șase luni, pentru fiecare familie asistată”, a explicat purtătorul de cuvînt DGASPC Alina Iftode.
Grupul țintă al proiectului îl constituie copiii cu vîrste între 4 și 14 ani provenind din familii cu probleme precum existența unui singur părinte, venituri insuficiente, nivel scăzut de educație, alcoolism ori relații tensionate între soți. Centrul funcționează de luni pînă vineri, în weekend fiind programate activități recreative de tip drumeție. Copiii, 20 în acest moment, vin de la școală, servesc masa, se relaxează și își fac temele cu sprijin specializat. Bilunar, se organizează în unitate sesiuni de educație parentală, familiile copiilor învățînd să-și crească bine urmașii, să comunice cu ei sau să rezolve conflictele dintre soți. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.