Claudiu TĂNĂSESCU
Parlamentarii băcăuani se numără printre cei cu activitate modestă în Parlamentul României. Institutul pentru Politici Publice (IPP) București a dat publicității un raport cu privire la activitatea senatorilor și deputaților în perioada februarie – iunie 2007. Nici un parlamentar din județ nu se află în topul celor cu inițiative, interpelări sau prezență la ședințe sau comisii. Din contră, cîțiva se află în fruntea celor cu recorduri negative. Astfel, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc se află pe locul trei ca număr de absențe adunate, cu un procent de participare la ședințe de doar 14,8. Pe locul 18, în topul celor 20 cei mai „chiulangii” deputați se situează Nicolae Bănicioiu, cu un procent de 25,9 prezență. Ca și prezență a parlamentarilor de Bacău la vot, indiferent de partidul care i-a propulsat în Parlament, senatorii și deputații au adunat o medie de 50,4%. Deputatul social-democrat Cătălin Voicu deține și el un record negativ, fiind în fruntea celor cu cele mai puține proiecte semnate, doar două. Tot el se situează pe locul nouă în „topul deputaților care au votat de cele mai multe ori altfel decît colegii de partid”, cu un procentaj de 78,8. Și tot el este cel care, deși a fost ales pe listele de Bacău, nu a călcat prin județul nostru. Nici deputatul Bănicioiu nu se poate lăuda cu prezența în Bacău, județul fiindu-i cunoscut doar din goana mașinii, cînd l-a traversat spre alte destinații. Studiul IPP îi prezintă și pe parlamentarii care nu au adresat nici o interpelare. Bacăul este reprezentat de deputatul independent Olguța Cocrea și de deputații PSD Viorel Hrebenciuc și Cătălin Voicu.i puține proiecte semnate,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.