NOTE DE LECTOR

Citind un manuscris

Eugen VERMAN

Dacă viața fiecăruia dintre noi e un roman și dacă avem curajul și talentul de a transcrie acest roman în proproziții și fraze, atunci, ceea ce urmează, e sublimul. Și nu numai sublimul, ci și o autentică și emoționantă pravilă pentru cei ce ne urmează. Doamna profesoară Maria Simion Ciuche – care pînă la pensionare a sădit în sufletul multor generații de la Școala generală 18 Bacău dragostea și respectul pentru Limba strămoșească – e unul dintre acei oameni binecuvîntați cu menirea de a lăsa în urmă mărturiile unei vieți așa cum a fost, dar și de a păși pe urmele marelui humuleștean cu măiestrie, cu bunăvoință, cu talent și multă, multă înțelepciune. Scriu aceste adevăruri după ce tocmai am terminat de citit manuscrisul unei viitoare apariții editoriale – «Povești și Povestiri »- sub impresia și cu emoțiile provocate de un suflet adevărat care mi s-a dezvăluit cu generozitate și cu patimă. Ca și în prima sa carte – «Pădurea Porcăreț», apărută în 2005 la Editura «Babel» Bacău -lumea doamnei profesoare Maria Simion Ciuche pornește și zboară de-acolo, de de-asupra cantonului pădurarului. Aici, în această pădure eminesciană, autoarea a descoperit Lumea, a descoperit Universul. De aici, din casa în care s-a născut, tatăl ei fiind pădurar, a pornit bucuria și durerea cunoașterii vieții, a răsăritului și apusului ei. Lumea din pădurea Porcăreț era fantastică. «Pădurea era raiul nostru care ne ferea și ne apăra de rele. Vara adormeam la umbra copacilor visînd zîne și Ilene Cosânzene. Iarna, pădurea îmbrăcată în mantie albă părea un tărîm mirific. Nu ne mai săturam admirînd copacii dantelați de Baba-Iarna…». De-acolo, din acea pădure de basm, un copil și-a început zborul vieții pe cărările necunoscute ale unui Viitor pe care, cu trecerea zilelor și a multor ani, avea să-l împlinească într-o existență demnă, dobîndită prin muncă și tenacitate, prin voință și curaj, rădăcina, însă, rămînînd acolo, în sufletul unui copil care, vrînd-nevrînd, a devenit matur… Căci, așa cum scria un ilustru italian, pe nume Vittorio Alfieri, contemporan cu celebrul Casanova – «.. orice am face, pînă la urmă rămînem tot copii…».
O dulce melancolie se revarsă din scrisul doamnei Maria Ciuche, o melancolie cuminte, caldă, creionată în noua sa carte de un autentic meșter al condeiului. Cartea se citește pe nerăsuflate. Parcurgînd capitolele, ca cititor, trăiești aevea viața aceea tihnită, dar și zdruncinată de evenimente dramatice – Marele Cutremur din 1940 ori Războiul al Doilea Mondial -, cunoști locuri și oameni și fapte cu care te identifici pînă la a le iubi cu adevărat. Aici e adevărata măiestrie a scriitorului, aceea de a crea emoții, aceea de a te transpune într-o lume pe care, încetul cu încetul, o consideri ca fiind a ta. Astfel, poiana din pădure, satul Porcăreț, satul Doagele, din județul Vaslui, oamenii, de la tatăl și mama autoarei la frații ei, la colegele ei – Lisaveta Vierașu sau Geta Simion, de pildă -, învățătorul Costică Boghiu, un adevărat «Domn Trandafir sadovenian» – totul se constituie într-un minunat tablou existențial, cu reale substraturi sociologice, patriotice, educative. Cît de emoționante, cît de sugestive, cît de adînci sînt paginile în care autoarea vorbește, de exemplu, despre «Mama mea»!: «Mama era puternică și nu se dădea înfrîntă cu una, cu două», scrie autoarea, subliniind, astfel, tăria de caracter a mamelor noastre de la țară. Sau, ce pline de sensibilitate sînt paginile din povestirea «Părul de lîngă drum», copac falnic altădată, ca și omul tînăr, pe care autoarea îl personifică cu nostalgie nedisimulată, dar și cu talent… Asta, ca să amintesc doar două dintre capitolele acestei cărți adevărate; adevărate pentru că totul e autentic, totul înseamnă o viață trăită și redată cu sinceritate și har. După cum, pline de învățăminte sînt poveștile din ultima parte a volumului, precum „Corbul și puii săi” ori „Castelul fermecat”. Astfel, «Povești șI Povestiri» – carte scrisă cu talent și dragoste pentru generația sa, dar și pentru urmașii săi – de doamna profesoară, pensionară, Maria Simion Ciuche, e o carte binevenită, aș zice așteptată de toți cei pentru care amintirile unei existențe trăite cu devotament, cumințenie și evlavie pot însemna un nesecat izvor de reflecție și învățăminte, un exemplar model de viață.e

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!