Picătura chinezească
Mihai BUZNEA
Una bună, alta proastă. Veștile de septembrie. Curentul electric nu se va mai scumpi în acest an. în schimb, de la 1 octombrie tarifele la gazele naturale se vor majora cu aproape 4 la sută. O bagatelă – veți spune. Probabil. Cîțiva lei în plus pe lună. Nu mai contează, din moment ce veniturile cresc și ele, cum-necum, așa că reușim să rămînem „în cărți” cu bugetul (ne)consolidat al familiei. Unul, totuși, de supraviețuire. Faptul nu ne mai surprinde de multă vreme. Guvernanții noștri, indiferent de culoarea lor politică și de bunele intenții declarate, au găsit și aplică cu succes formula agățatului de pai: reglarea periodică a tarifelor. De patru ori pe an tichetele de călătorie pe calea ferată se ajustează cu procente între 8 și 10 la sută. Semestrial sînt „aliniate” prețurile la energie electrică. Toamna „se umblă” la tarifele pentru gazele naturale și energia termică. Periodic, cam odată la un an, cresc taxele notariale și altele asemenea lor. Luate fiecare în parte, nici una dintre aceste „reglări de conturi” nu pare alarmantă. Ne apare suportabilă, astfel că nu avem motive de a ne alarma. însă, puse una sub alta, toate aceste scumpiri se rotunjesc precum bulgărele de zăpadă ce se rostogolește la vale. Metoda e perfidă și scoate la iveală rafinamentul sadic al celor ce vin cu astfel de proceduri pe capetele noastre. Și la buzunare. Se pare că e inspirată din celebra „picătură chinezească” importată și pe la noi în urmă cu destui ani, adică înainte de…: te lovește încet, aproape insesizabil dar cu insistență, acolo unde te doare mai tare; adică, în moalele capului. Fără a-ți lăsa nici cea mai mică șansă de scăpare. Succesul e garantat: „verși” sau „scuipi” tot, după caz. Ori rămîi lefter. Nu lasă urme vizibile și te pregătește pentru a face, mai apoi, față altor experimente. De care nu sîntem deloc scutiți. Dar românul se dovedește tare și nu se dă bătut. Fiindcă picătura cu pricina seamănă ca două picături de apă cu cea de otravă: te obișnuiești și devii imun. Rația zilnică. E panaceul nostru universal. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.