Scrisorile asiguraților băcăuani la Sănătate, născuți în iulie, august, și septembrie, care nu au fost găsiți la domiciliu de factorii poștali, se reîntorc pînă la sfîrșitul acestei luni. Conform contractului semnat între Poșta Română și Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate(CNAS), plicurile staționează la poștă doar două zile, după care se întorc la București. CNAS urmează să le retrieze pe județe, urmînd ca în scurt timp să sosească în Bacău și plicul asiguraților care nu au fost de găsit. Odată contactați, cei în cauză au obligația să se prezinte la medicul de familie pînă la sfîrșitul anului. Fiecare persoană va primi acasă o scrisoare privind pașii pe care trebuie să-i urmeze și două taloane, unul pentru medicul de familie, iar celălalt pentru laboratorul de analize. Directorul CJAS Bacău, Maria Tioc, precizează că nu pot face analize de acest tip persoanele care în ultimele 30 de zile au efectuat investigații paraclinice. De asemenea, nici bolnavii cronici cunoscuți și dispensarizați de medicii de familie care în ultimele 90 de zile au efectuat analize, nu au dreptul la investigații paraclinice gratuite. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.