PERSONALITĂȚI BĂCĂUANE

Istorie și spiritualitate

• Vasile Pârvan – un mare gînditor al vremii sale

Valeriu TRAIAN

Zilele acestea se împlinesc 115 ani de la nașterea unui cărturar român a cărui adevărată personalitate și valoare au fost, cum scrie George Călinescu, descoperite de generația tînără abia după moartea lui. Privind datele calendaristice observăm că existența fizică a lui Pîrvan s-a situat, în cei 45 de ani de viață, între echinocțiul de toamnă și solstițiul de vară. Mai precis, la exact o săptămînă de la aceste fenomene astronomice: 28 septembrie 1882 – 28 iunie 1927. Astrologii vor stabili, dacă nu au și făcut-o, coordonatele destinului tragic al marelui savant. Născut la Perchiu, comuna Huruiești, într-o modestă familie de învățători, Pârvan a fost hărăzit de soartă să parcurgă toate treptele învățămîntului cu doctorat în Germania la 1909. Consacrarea a cunoscut-o atît în țară – la Universitatea București, cît și în Franța – ca profesor asociat la Sorbona. Vrednicia în cercetarea științifică l-a făcut membru al Academiei Române la numai 31 de ani. Tot la o vîrstă fragedă, cînd alții abia își fixează traiectele cercetărilor, savantul român este chemat în foruri academice europene: 1914 – membru al „Institutului Arheologic German”; secretar al „Uniunii Academice Internaționale”; membru al „Comitetului Internațional al Științelor Istorice”. Este chemat, de asemenea, în „Academia dei Lincei”, dar și fondator al „Academiei di Romania” din Roma, unde va studia și marele său admirator și biograf George Călinescu.
Numele lui Vasile Pîrvan este asociat de către orice român cu știință de carte cu acela al istoricului arheolog și cu autorul celebrei „Getica”, despre Dacia preistorică. Aceasta este o lucrare fundamentală și masivă nu ca volum, ci ca rod al unor cercetări și studii profunde, aducînd la lumină mărturii pe bază de documente și materiale arheologice care au spulberat, pur și simplu, teoriile fanteziste ale lui Nicolae Densuseanu din a sa „Dacie preistorică”.
Puțini mai știu azi că sobrul om de știință, pe care G. Călinescu îl asemăna cu Brand – pastorul din drama lui Ibsen, s-a preocupat cu profunzime de fenomenul literar. Scrie studiul „Alexandros” despre tragedia antică greacă. Statornic în preocuparea sa, abordează și tema „Originea dramei antice” sau Istoria gîndului liric în lumea mediteraneană. Este cunoscută propensiunea lui Pîrvan de a acorda factorului spiritual un rol deosebit în interpretarea istoriei, chiar dincolo de dovezile materiale. „Pîrvan, spune G. Călinescu, e primul om care a vorbit despre spiritualitate…”. Factorul spiritual- cultural avea însemnătate pentru Pîrvan și drept urmare avea prioritate în aprecierea evoluției societății omenești. Pe de altă parte, oricîtă admirație a avut G. Călinescu pentru N. Iorga, îl pune în umbră față de Pîrvan, căruia îi recunoaște „o concepție istorică”, în comparație cu Iorga „care nu avea nici una”.
Ca eseist, Pîrvan surprinde societatea cultural-științifică românească din primul sfert al secolului al XX-lea cu idei și forme istorice; și mai ales cu „Memoriale” (1923). Acestea erau considerate de critica vremii, spune Călinescu, „drept niște divagații imposibile de o solemnitate găunoasă și gongorică”. Călinescu va demonstra că aceste studii definesc personalitatea eruditului savant și-l situează la loc de cinste între gînditorii vremii, mai ales prin originalitatea și cutezanța de a ieși din tiparele vremii.ea sa, abordează și tema „Originea dramei antice” sau Istoria gîndului liric în lumea mediteraneană. Este cunoscută p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!