Sărbătoare fotbalistică la Moinești

Administrator

Mai toate fostele glorii ale echipei de fotbal Petrolul Moinești se vor întîlni în această după-amiază, într-un joc școală contra formației de Liga a 5-a, Athletic Comănești. Partida, ce va avea loc pe terenul din Moinești, va începe în jurul orei 16.00. Printre cei care vor fi pe teren, în echipa moineșteană se află: Moței, David, Hîrlea, Beța, Dogaru, Rusu, Enea, Ciubotaru, Sandu, Mereuță, Enache și alții. „Cu toții fac parte din generația anilor ’80. Sunt însă și alții, trecuți de 50 de ani, care vor privi acest joc din tribună. Este vorba despre Voinea, Hanganu, Enea, Petroiu, Florea, Dobrescu, Caidas, Adăscăliței, Fridl, Căpraru, Lupaș, Tiță, Ionescu, Capătă, Bîrliga, etc. Festivitatea de premiere va avea loc însă duminică, atunci cînd vom înmîna tuturor cîte un tricou cu însemnele echipei, precum și o diplomă și o plachetă. Sunt foști fotbaliști care au contribuit la performanțele acestui club”, a precizat primarul Vasile Ailincăi, președintele de onoare al echipei moineștene. Printre invitați se vor număra și fostul antrenor Ioan Talpă, fostul președinte Gheorghe Pavel, precum și Gheorghe Fridl, actualul director sportiv.

Fotbal Club în loc de Petrolul

Printr-o hotărîre a Consiliului Local Moinești, noua denumire a echipei de fotbal va fi Fotbal Club Moinești și nu Petrolul Moinești. „Am decis să schimbăm denumirea după ce cei de la Petrom și-a retras sprijinul financiar. Echipa este a orașului, a locuitorilor din Moinești și va fi sprijinită de Consiliul Local Moinești”, a mai adăugat primarul Vasile Ailincăi, cel care a reușit să transfere baza sportivă din patrimoniul Petrom-ului în cel al Primăriei Moinești.
(Cristi SAVA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.