Doina TIMUȘ
Membrii Cluburilor Rotary din Austria, Danemarca și Germania, împreună cu cei de la Bacău, au inaugurat, sîmbătă, Centrul de Formare și Comunicare pentru Tineret – Mărgineni. Centrul face parte dintr-un proiect menit să asigure mijloace de informare și desfășurarea de activități educative pentru tinerii din comuna Mărgineni. La etajul casei de tineret din cadrul parohiei romano-catolice Mărgineni s-au montat calculatoare împreună cu un server care să le asigure conectarea la internet, imprimante, scannere și videoproiectoare. Valoarea proiectului s-a ridicat la 20.000 de euro și a fost finanțat de Rotary Internațional. Ceremonia de sfințire a lăcașului a fost oficiată de preotul Paroh Josif , Pr. Vicar din Mărgineni și de Pr. Jerome Ciceu, din Austria. Centrul de Formare și Comunicare pentru Tineret a fost preluat în administrație de fundația „Cubus” – CUraj, BUcurie, Speranță, filiala Mărgineni. în încheiere, tinerii din cadrul fundației „Cubus” au organizat pentru invitații străini un moment cultural pentru a-i familiariza cu tradițiile culturale moldovenești. Austriecii, nemții și danezii au fost încantați de prestația la vioară a unei fetițe, de cîteva piese din folclorul românesc interpretate la nai de un băiețel și de un grup de tineri care au încins o horă moldovenească. De asemenea, invitații s-au amuzat copios pe marginea unei scenete comice interpretată de doi prichindei, dintre care un băiețel de doar patru anișori. Grupul a plecat duminică spre capitala culturală a României, Sibiu, cu promisiunea că va reveni pe plaiurile moldovenești. niei, Sibiu, nu înainte de a promite că vor reveni pe plaiurile
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.