Alpha Bank și-a deschis oficial sucursala din Bacău

Administrator

Alpha Bank România a inaugurat marți, 9 octombrie, oficial sucursala sa din Bacău. Evenimentul a avut loc la circa zece luni de la deschiderea efectivă, pentru populație și firme a sucursalei și a adunat, la un loc, oameni de afaceri, reprezentanți ai autorității locale și ziariști. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, directorul Agenției de Dezvoltare Lacală Bacău, Corneliu Pricopie, și președintele executiv al băncii, Sergiu Oprescu, băcăuan prin origine. „Sîntem una dintre băncile cu cea mai mare expansiune în România – a spus Sorin Oprescu. Succesul se datorează în principal avantajelor competitive pe care le avem. Alpha Bank Group, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și un număr mic de investitori greci, au înființat, în 1993, Banca București, ca care și-a început activitatea în anul 1994. La începutul anului 2000, Banca București a fost redenumită Alpha Bank Romănia, pentru a sublinia apartenența la Grup. Ca rezultat al politicii de obținere a controlului total în filiale, Alpha Bank a devenit, în anul 2005, acționar majoritar, cu 99,43% din acțiunile Alpha Bank România.
Banca are peste 1.300 de angajați, iar pînă la sfîrșitul anului 2008 va avea o rețea de la 90 la 150 de sucursale și agenții”. Activele băncii au crescut, în 2007, cu aproape 40% față de 2006, depozitele atrase cu 19,4%, iar creditele cu 70%. Cota de piață a băncii, la sfîrșitul lunii iunie, era de 4,85%. Directorul sucursalei Bacău este Cristian Sîrbu.
Alpha Bank a fost fondată în 1879 de John F. Costopoulos, care a înființat o societate comercială de mici dimensiuni în orașul Kalamata. în 1918, departamentul de banking al firmei „J.F. Costopoulos” a fost denumit „Bank of Kalamata”. în 1924, banca și-a mutat sediul la Atena, iar denumirea acesteia a fost schimbată în „Banque de Credit Commercial Hellenique”. în 1947, denumirea a fost schimbată în „Commercial Credit Bank”, iar în 1972 în „Credit Bank”. în martie 1994, noua denumire a fost cea de „Alpha Credit Bank”. în 1999, banca a achiziționat 51% din acțiunile Băncii Ioniene, iar pe 11 aprilie 2000 a fost aprobată fuziunea Băncii Ioniene cu Alpha Credit Bank. Denumirea noii bănci este Alpha Bank. Logo-ul băncii își are originea în istoria antică a Greciei, așa cum reiese de pe reversul unei medalii din insula Aegina, datînd din anul 485 i.Ch. Culorile sale, bleumarin și alb-pur, sînt, de fapt, culorile Greciei. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.