Florin CRĂCIUN
Opt cruci. Atîtea s-au înălțat, în mai puțin de doi ani, în intersecția de la ieșirea din Bacău spre Onești, ce acum poartă o denumire sinistră: „intersecția morții”. Numai în acest an, șase oameni au plătit cu viața o clipă de neatenție. în toate cazurile, spun polițiștii, a fost vorba despre neacordarea de prioritate a autovehiculelor ce vin dinspre Onești, ale căror șoferi nu au respectat indicatoarele de semnalizare. Cel mai grav accident, și cel mai recent, s-a petrecut în urmă cu cîteva zile, cînd patru persoane au murit și alte patru au fost rănite grav, după ce un șofer inconștient ce nu avea prioritate nici măcar nu a încetinit în intersecție. „Este cea mai periculoasă intersecție din județ, și trebuie făcut ceva. în prima fază, ne-am gîndit la o soluție provizorie și mai puțin costisitoare, și anume semaforizarea intersecției. S-a pus în discuție și schimbarea sensului de drum cu prioritate, dar deocamdată nu s-a ajuns la nici o concluzie. Cea mai optimă și mai sigură variantă ar fi construirea unui pasaj, dar asta necesită timp și bani”, ne-a declarat inspectorul principal Aurelian Nădejde, de la Serviciul Poliției Rutiere Bacău. Intersecția de la Sarata este cu atît mai periculoasă cu cît întreaga zonă ar deveni un al doilea Mihăilești, dacă o cisternă încărcată cu combustibil s-ar răsturna, la doar cîțiva metri de stația de benzină din apropiere. De la începutul anului, doar în municipiul Bacău s-au înregistrat 63 de accidente grave de circulație, soldate cu 14 morți și 59 de răniți grav.
GLî*îŘ Helvetica-R irea din Bacău spre Onești, ce acum poartă o denumire sinistră: „intersecția morții”. Numai în acest an, șase
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.