Tabletă de toamnă

Bacovia Bacăului autumnal

(De citit la o cafea, pe timp de ploaie)

Romulus Dan BUSNEA

De cîte ori toamna, mai ales cea tîrzie, ne joacă feste amestecînd însoritul cu cenușiul zilelor sale, gîndul, deși împovărat de griji, îmi zboară la Bacovia. La Bacovia unui Bacău autumnal, care dezleagă firul nostalgiilor și ne poartă pașii spre cafenele sordide, spre parcurile orașelor provinciale. Peisajul familiar pentru atmosfera pur bacoviană care ne învăluie, este întregit de ploaia biciuitoare, de lapovița sau chiar ninsoarea care ne pătrunde și ne mutilează ființele, ca o cangrenă urîtă. Obsesii de prăbușiri, sau de elanuri inexplicabile, se comprimă în imagini macabre și-n voluptăți istovitoare. Citindu-l pe Bacovia în aceste momente, îți dai seama că universul liric bacovian filtrează esența cea mai concentrată a poeziei sale, un amestec de fetid și mosc, de durere și plăcere, subtil îngemînate. Forța cuvîntului bacovian creează în primul rînd atmosferă, alunecînd spre dezintegrare, spre o semi-somnolență în care, instinctul vital își pierde vădit luciditatea. Poetul a manifestat o preferință maladivă pentru anotimpul galben, cînd natura se pregătește de hibernare și cînd învelișul vegetal se ofilește, se usucă, piere descompus. „E toamnă, e foșnet, e somn… / Copacii, pe stradă oftează / E tuse, e plînset, e gol … / Și-i frig, și burează” (Nervi de toamnă). Pompilu Constantinescu, un interpret și un exigent critic al literaturii române, spunea pe la 1945, despre Bacovia:”Universul său moral este atît de original, prin însăși singularitatea lui, atît de personal în expresie și atît de lucid în inteligența artistică prin care-și surprinde dezagregarea, încît are toate atributele valorilor lirice. Ediția definitivă a Operelor îl definitivează în conștiința contemporană și-l fixează în raftul cu poeți, la care ne vom adresa, fermecați, întotdeauna”. Plouă rece și dezolant și s-a făcut aproape dimineață. O pleoapă mi se închide, iar prin cealaltă, de-abia mai zăresc frînturi dintr-o imagine în care soarele și toamna se amestecă, se contopesc într-un amurg de vis, ce brusc mă cuprinde, pe ale sale unde. Mi-e dor deja de primăvara ce niciodată, după toamnă nu vine. Și mă trezesc la viață. e usucă, piere descompus. „E toamnă, e foșnet, e som

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!