Bostani, vampiri vegetarieni și babe cloanțe au pus stăpînire, miercuri, în noaptea de Halloween, pe Parcul Trandafirilor din Bacău. Actorii Clubului Smart au urcat pe scenă începînd cu ora 18.00. După un moment de dans și recital muzical, și-au făcut intrarea personajele de Halloween, care s-au prezentat în rime haioase scrise de actorul Augustin Mihăilă. La spectacol au participat 16 membri Smart cu vîrste între 5 și 19 ani, asistați de părinți și „oaspeții” parcului de la acea oră. Coregrafia evenimentului a fost semnată de Gabriela Sabău, Crina Mihăilă și Alina Bargău. Smart-ul aduce pentru a doua oară sărbătoarea americană în Parcul Trandafirilor. La finalul spectacolului de anul acesta actorii Cubului Smart au primit diplome și tradiționalele bomboane de Halloween. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.