Nu trageți în translator!

Mihai BUZNEA

Români, ni se pregătește ceva!? Primul-ministru maghiar Ferencz Gsurkany este de părere că destinele României și Ungariei au un viitor comun. Fără să precizeze, însă, dacă acel viitor are în vedere relațiile din cadrul Uniunii Europene – ale cărei membre sînt ambele țări, din spațiul Schengen – la care vecinii noștri de peste Tisa sînt pregătiți să adere, ori pur și simplu ca o perspectivă diplomatică mai apropiată sau mai îndepărtată. Vom trăi și vom vedea ce va fi de împărțit sau de unit. Deocamdată, premierul de la Budapesta se arată îngrijorat de disensiunile existente între liderii UDMR și radicalii UCM, care s-ar putea să-i coste pe româno-maghiari cîteva locuri în Parlamentul European. Cred că are dreptate, dar nu e treaba noastră, a majoritarilor.
Dincolo de atmosfera caldă, prietenoasă (era să-i spun „tovărășească”!) ce a dominat spiritul dezbaterilor din ședința comună (a treia de acest gen) a guvernelor român și maghiar reunite la Sibiu, perspectiva despre care am amintit a reținut atenția politicienilor și a jurnaliștilor prezenți. Urmează, desigur, comentariile – la obiect, sau mai puțin, mai optimiste sau mai pesimiste. Depinde de scaunul pe care stă fiecare. Unii au încercat să minimalizeze mesajul expresiei „viitorul comun”, pe care-l consideră implicit în contextul comunitar actual. Alții, dimpotrivă, îl consideră un joc periculos al cuvintelor. Nu am aflat, însă, reacțiile liderilor maghiari autohtoni, care s-ar putea să-și vadă date peste cap planurile de autonomie teritorială a ținuturilor secuiesc și ardelenesc cu consecința lor presupusă. Ungaria Mare, sau România Mare?, aceasta-i întrebarea ce urmează să-și afle răspunsul, direct sau pe ocolite. Cîndva se spunea că Bucureștiul este al doilea mare oraș unguresc, după Budapesta. Ca structură etnică. Nu cred că lucrurile s-au schimbat esențial în ultimii douăzeci de ani, ba dimpotrivă, astfel că întrebarea rămîne. Ca și suspansul.
începuturile apropierii dintre cele două țări și popoare sînt tot mai evidente. Și nu e deloc rău. E chiar foarte bine. Cu excepțiile de rigoare. Politicienii și guvernanții găsesc un limbaj comun al dialogului. Investitorii cu capitalurile lor migrează spre ambele maluri ale Dunării. Românii trăitori în așezările de graniță își cumpără proprietăți de la vecini, iar aceștia vin să muncească la noi! Și viceversa. Un vînt de primenire adie de la unii la alții, confirmînd zicala că trebuie să te ai bine cu vecinii. De ce să ne mai uităm urît, cu dușmănie, unii la alții?! N-am făcut-o destul?! Nu ne-a costat destul?! Avem multe de împărțit și de oferit (dar nu de cedat): în economie, în știință, în cultură, sport, tradiții. S-o facem! Hora și ceardașul pot fi jucate împreună. Dar viitorul comun trebuie să se oprească la barieră atunci cînd vine vorba de autonomie, independență, suveranitate. Adică, fiecare să rămînă stăpîn la el acasă.
Să nu-l suspicionăm, însă, pe primul-ministru Ferencz Gsurkany de cine știe ce intenții absconse. în fond, s-ar putea ca domnia-sa una să fi spus și altfel să fi fost tradus. Așa că, să nu tragem concluzii pripite, și nici să nu tragem în translator, fiindcă și el e un om supus greșelii, chiar dacă nu de puține ori gura păcătosului adevăr grăiește…ii. S-o facem! Hora și ceardașul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!