CITAT:
Noua piață va facilita accesul pietonilor și autovehiculelor la instituțiile din zonă, cu parcare eficient organizată, va avea spații libere de odihnă și recreere.
are foto cod piat – Piața Tricolorului va fi amenajată pentru pietoni
Loc de promenadă și spectacole în centrul Bacăului
Claudiu TĂNĂSESCU
• piața din fața Casei de Cultură va fi modernizată și redată numai traficului pietonal n în noua piațetă se vor putea organiza spectacole artistice și culturale
Consilierii locali băcăuani au aprobat studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Amenajare piață pietonală Casa de Cultură «Vasile Alecsandri» – Piața Tricolorului”. „Strategia de dezvoltare urbană a municipiului Bacău, elaborată în concordanță cu cerințele Uniunii Europene, include și realizarea unor obiective care să permită cetățenilor petrecerea momentelor de recreere în spații libere ale orașului, special amenajate, care să le confere elemente de siguranță, pitoresc și estetic. Dintre aceste obiective face parte și proiectul pentru amenajarea unei piețe pietonale în centrul civic al orașului”, se arată în expunerea de motive din proiectul de hotărîre a Consiliului Local Bacău. Noua piață va facilita accesul pietonilor și autovehiculelor la instituțiile din zonă, cu parcare eficient organizată, va avea spații libere de odihnă și recreere cu aspect plăcut, fîntîna arteziană va fi înconjurată de spații verzi, iluminatul va face ca locul să devină punct de atracție.
Spectacole și alte manifestări
Noul spațiul va permite organizarea unor diverse activități de divertisment și culturale, cu posibilitatea montării de scene și tribune mobile. Fîntîna se va realiza la nivelul pietonalului cu pardoseală de granit. Spațiul de circulație pietonal dominat de noua fîntînă arteziană devine în acest caz un spațiu de plimbare, de întîlnire, un spațiu liber cu locuri de odihnă și recreere. „În cazul în care fîntîna arteziană va fi oprită, aici se pot organiza festivități culturale, expoziții. Prin desființarea zonei de circulație carosabilă din fața Casei de Cultură și înlocuirea acesteia cu o circulație pietonală din granit și pavele prefabricate din beton, se realizează o fluidizare a circulației”, a declarat Mihaela Grosu, purtător de cuvînt la Primăria Bacău. Pentru trotuarele existente de-a lungul celor două străzi perpendiculare pe Calea Mărășești se propune înlocuirea covorului asfaltic cu pavele prefabricate din beton, cît și refacerea zonelor verzi existente, cu jardiniere, gazon și arbuști.
CASETA
Investiție de peste 2,5 milioane de lei
Datele tehnice ale viitoarei lucrări includ noua fîntînă arteziană, amenajarea pietonală a pieței, alimentarea cu apă a fîntînii, canalizarea pluvială, iluminatul exterior și alimentarea cu energie electrică a fîntînii. Piațeta dintre Casa de Cultură și Piața Tricolorului va vaea o suprafață de 5.000 metri pătrați, iar întreaga investiție se va ridica la 2.726.978,44 de lei. Licitațiile pentru proiectare și execuție vor avea loc odată, cel mai probabil anul acesta, iar în maxim șase luni lucrarea va fi finalizată. verzi existente, cu jardiniere, gazon și arbuști.
Investiție de peste 2,5 milioane de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.