Conferință internațională pe tema protecției mediului

Administrator

Directorul Direcției Apelor Siret, Emil Vamanu, a participat zilele acestea la conferința „Afaceri prietenoase mediului în bazinul Dunării”, eveniment organizat de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea, împreună cu Ministerul Mediului și Administrația Națională „Apele Române”. La conferință au luat parte și reprezentanți ai Comisiei Europene în România, precum și președintele Camerei Deputaților. Conferința a reunit și mediul de afaceri și specialiști în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului și a fost dedicată diminuării efectelor negative asupra mediului produse de activitatea economică. Scopul conferinței a fost acela de a aduce în atenția opiniei publice și a mediului de afaceri necesitatea parteneriatului între organizațiile internaționale, autoritățile centrale, ONG-uri și companiile naționale, în vederea gîndirii unor strategii de dezvoltare pe termen lung privind protecția mediului și a resurselor de apă. „Pentru atingerea obiectivului principal al Directivei Cadru pentru Apă – starea bună a apelor – este necesar să se elimine descărcările de substanțe prioritar periculoase. Acestea sînt în cea mai mare parte substanțe sintetice care au un efect toxic deosebit în apă. Starea bună a apelor trebuie atinsă pînă în 2015, costurile estimate în vederea îndeplinirii acestui obiectiv ridicîndu-se la 19 miliarde de euro”, a declarat Emil Vamanu. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.