De la 1 ianuarie 2008, Direcția Muncii, Familiei, Solidarității Sociale Bacău (DMFSS) va prelua efectuarea plăților reprezentînd ajutorul de alocație acordat persoanelor minore. Primele plăți, pentru luna ianuarie, vor fi efectuate în februarie. „Banii nu se vor mai ridica ca pînă acum prin file cec, ci vor fi virați într-un cont bancar deschis de unul din părinți pe numele beneficiarului. Se preferă conturile pentru că plata prin poștă este neproductivă. Spun asta pentru că de cele mai multe ori sumele aferente se blocau în condițiile în care titularii nu sunt acasă pentru primirea banilor”, a declarat Gheorghe Apostu, directorul DMFSS Bacău. El a precizat că prin această măsură se gestionează mai bine banul public, iar această comasare a plăților a fost gîndită pentru a crea o bază de date unitară, la nivel național. „Preconizăm că vom asigura plata alocației pentru 155.000 de elevi. Dintre aceștia, 58.000 de copii au vîrste cuprinse între 0 și 7 ani”, a declarat Apostu. Pentru copiii cu vîrsta sub 7 ani, contul bancar se deschide pe numele unuia dintre părinți, iar pentru copiii cu vîrste cuprinse între 7 și 18 ani, contul se face pe CNP-ul copilului. Alocația pentru copii cu vîrsta de pînă la 2 ani este de 20 de lei, iar pentru categoria 2 – 18 ani, ajutorul este de 32 de lei. O altă problemă este alocația pentru non-școlari, adică pentru minorii care nu frecventează cursurile unei școli. Părinții sau persoanele care au în grijă copiii care nu merg la școală trebuie să depună o cerere la serviciul social din cadrul primăriei de care aparțin, plus o adeverință de la școala din localitate sau de la Inspectoratul Școlar, care atestă că nu frecventează cursurile vreunei școli. Aceste lucruri sînt valabile și atunci cînd ei doresc să înregistreze schimbarea adresei de domiciliu. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.