Direcția pentru Agricultură și Dezvoltatre Rurală (DADR) Bacău a înaintat la Ministerului Agriculturii 14 propuneri de membri care să facă parte din Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR). Rețeaua este înființată în conformitate cu cerințele Comunității Europene și va grupa, la nivel național, organizațiile și autoritățile implicate în procesul de dezvoltare rurală. „Am pus pe hîrtie – ne-a declarat ieri, 26 noiembrie, directorul executiv al DDADR, Mihai Banu – propuneri, care vizează fermieri, asociații agricole, organisme neguvernamentale de pregătire și fomare continuă a personalului, dar și instituții care au în obiectul lor de activitate dezvoltarea rurală, cum este Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău sau Liceul cu profil agricol din Sascut, în care s-au format generații de tehnicieni cu pregătire de specialitate în zootehnie. Avem speranța să prindem un loc în rețea, fie în Unitatea de sprijin, fie în Comitetul de coordonare”.
Obiectivul general al RNDR – a mai spus Mihai Banu – este înrolarea energiei tuturor actorilor în procesul de dezvoltare rurală și promovarea unui flux eficient de informații, schimburi de idei și bune practici și cooperarea dintre actori, grupînd toate organizațiile și instituțiile care sînt implicate în dezvoltarea rurală. „Acest flux de informații va asista, în mare măsură – a conchis directorul executiv al DADR -, conștientizarea și capacitatea de construcție a tuturor actorilor și, prin aceste mijloace, va promova utilizarea de către ei a măsurilor și finanțarea în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală”.
Funcționarea rețelei este finanțată prin componenta Asistența Tehnică a Programului Național de Dezvoltare Rurală. La nivel de județ s-au dat chestionare prin care s-a dorit aflarea unor impresii ale celor care se vor implica în dezvoltarea rurală. Acestea au ajuns la Ministerul Agriculturii, pentru a se forma o bază de date.
Asemenea rețele sînt înființate în fiecare stat membru al Uniunii Europene. Rețeaua Națională constituie o oportunitate în vederea unei mai bune integrări a abordărilor din domeniul agricol, forestier, mediu social – economic, finanțată de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, precum și în vederea unei mai bune înscrieri în dinamicile și contextele teritoriale. Acesta este un parteneriat multinațional între organizații ale societății civile și are un scop bine definit, acela de a întări societatea civilă în domeniul rural și de a promova cooperarea intra și transnațională în acest domeniu. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.