Doina TIMUȘ
Biroul de Siguranță Publică, împreună cu reprezentanții Biroului de Inspecție Comercială, ambele din cadrul Poliției Primăriei, au efectuat, ieri, o altă acțiune în cinci școli din cele 15 arondate prin protocolul semnat cu Inspectoratul Județean de Poliție și Jandarmeria Bacău. Acțiunea a avut scopul de a preveni faptele antisociale, combaterea fumatului în alte locuri decît cele special amenajate de conducerile școlilor și a consumului de băuturi alcoolice de către elevi în timpul orelor de curs. Cu ocazia acestei razii, 54 de elevi au fost depistați în barurile și în internet caffe-urile din imediata apropiere a unităților de învățămînt. Unii adolescenți se cinsteau cu „una mică”, alții vorbeau cu prietenii pe „mess”, iar alții stăteau la „verzi și uscate”. Majoritatea dintre ei le-au declarat cu nonșalanță agenților locali că ei nu „chiulesc doar de la o oră”, ci chiulesc de la toate, pentru că pur și simplu nu au chef de „plicticoșii de profesori”. Avînd în vedere numărul impresionant de elevi depistați aiurea în timpul școlii, agenții locali au luat imediat măsura de a comunica situația conducerii școlilor, pentru ca acestea să-i informeze mai departe pe părinții elevilor. De la începutul anului școlar, agenții locali au depistat 91 de elevi care își petreceau orele în altă parte decît în sălile de curs. Acțiunile Poliției Primăriei pe această linie vor continua, prin rotație, la toate cele 15 unități de învățămînt arondate, pentru a suprima acest tip de comportament.
Poliție și Jandarmeria Bacău. Acțiunea a avut scopul de a prev
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.