Ulcerul duodenal (II)

Administrator

dr. Adrian PLETEA

Daca în numărul trecut am vorbit despre mecanisme (moduri) de producere implicate în apariția ulcerului duodenal (în măsura în care medicina a reușit descifrarea acestora, pînă în acest moment), astăzi voi încerca să trasez o conduită minimă care trebuiește adoptată după ce am fost diagnosticați cu această maladie.
Ca recomandare inițială este evitarea stressului, o indicație cu totul nerealistă dacă ținem cont de mediul în care trăim. Nu ne putem izola de societate sau să ne dăm demisia după bunul plac, dar sînt cîteva lucruri pe care le putem face: cîteva zile libere, într-un mediu mai puțin ostil, cu un ritm de viață mai puțin trepidant, fără telefon mobil sau televizor.
La fel de important este și regimul alimentar, care trebuie să fie un regim de cruțare pentru stomac, cu eliminarea alimentelor greu digerabile și acide.
Din start trebuiesc eliminate alcoolul și tutunul. Nu există noțiunea de alcool „sănătos”, pentru că este vin de casă sau nu se consumă – vezi Doamne! – tărie; orice tip de alcool este dăunător! Fumatul este aproape la fel de daunător, deoarece determină creșterea acidității gastrice. Dacă nu vă puteți lăsa de fumat, încercați măcar să nu fumați pe stomacul gol, Combinația alcool-tutun-cafea constituie o metodă sigură de a ne îmbolnăvi de ulcer.
Trebuie respectat pe cît posibil un orar de masă. Nu cred că sînt prea multe persoane care să poată lua masa la ore regulate (trebuie să fii pensionar sau casnic pentru asta), dar o gustare minimă (covrig uscat, pîine prăjită, sticks-uri etc) nu trebuie să lipsească la orele principale de masă.
Alimentele care, de asemenea, trebuiesc evitate sînt: dulciurile concentrate (ciocolată, bomboane, dulcețuri, gemuri), aluaturile proaspete (pîine caldă, cozonac, chec, gogoși), legumele crude, supele, ciorbele și borșurile de carne (acestea se pot consuma, dar carnea va fi fiartă separat și apa de la carne se va arunca), murăturile, iaurturile foarte acide, apa sau alte băuturi carbogazoase, condimentele iuți (ardei iuți, piper, muștar iute, hrean).
Printre alimentele permise se află aluaturile foarte uscate (covrigi – nu proaspeți, pîine veche, sticks-uri), mămăligă (să nu fie fierbinte – de altfel, ca regulă generală se evită alimentele foarte fierbinți sau foarte reci), lapte dulce și preparate cu lapte dulce (budinci, sufleuri), brînză de vaci, caș proaspăt, carne fiartă sau grătar (fără carne grasă), legume coapte sau fierte. Nu se consumă apă sau alte lichide în timpul mesei. Se mestecă bine, fără grabă. Ca desert se pot consuma fructe proaspete, dacă nu sînt tari (nuci, alune) și sînt bine coapte.
Toate regimurile alimentare este bine să fie prescrise de medicul specialist, deoarece se individualizează, se adaptează fiecărui pacient în parte, iar regimurile se lărgesc treptat, în funcție de toleranța individuală.
în ultimul rînd se aplică tratament medicamentos, dar întotdeauna asociat cu regimul alimentar și este strict pliat pe pacient. Este recomandat numai de medicul specialist, de aceea nu intru în detalii. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.