Conducerea Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor (OJPC) Bacău s-a întîlnit ieri cu reprezentanții companiei aeriene Blue Air. Cele două părți au tras concluziile în cadrul anchetei demarate cu ocazia incidentului produs pe Aeroportul Internațional Bacău pe 4 ianuarie 2008, cînd 165 de pasageri au rămas blocați mai bine de 24 de ore în aerogară. „Discuțiile continuă pe marginea acestui subiect. Analizăm ceea ce s-a făcut și ceea ce nu s-a făcut, pentru ca firma Blue Air să știe cum să acționeze în astfel de situații de criză. Pentru disconfortul creat celor 165 de pasageri care s-au îmbarcat pentru Torino, compania aerienă Blue Air va primi amenda maximă. Concluziile anchetei desfășurate de inspectorii OJPC le vom face cunoscute în cadrul unei conferințe de presă pe care o vom organiza ulterior”, a precizat Mirel Miclăuș, inspector șef adjunct la OJPC Bacău. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.