Șwaitzerul providențial

Administrator

Mihai BUZNEA

Sămînța de scandal e, poate, cel mai prolific articol ce se etalează pe taraba politicii românești, cu însușiri genetice de-a dreptul surprinzătoare și uimitoare: germinează ceea ce te aștepți mai puțin și-ți oferă, la recoltare, produși în premieră. Cîmpurile experimentale de la palatele Victoria și Cotroceni nu mai prezintă nici o surpriză în acest sens, fiecare dintre protagoniști considerîndu-se îndreptățit să-și adjudece meritele și, desigur, uzufructul. Cazul Norica Nicolai e, în context, o mostră de incompatibilitate la vîrf, cu deliciile și plăcerile lui servite, cu generozitate, la tavă, așa încît celelalte provocări ale începutului de an, precum scumpirea considerabilă a costului vieții, să devină evenimenmte seond hand. Dar, vorba analiștilor noștri politici: avem ceea ce merităm. Cu prisosință și încă ceva pe deasupra.
Acel „ceva pe deasupra” ar putea fi reluarea procesului celebrului terorist Omar Haissam, implicat din plin în procesul răpirii celor trei ziariști în Irak și condamnat la douăzeci de ani de detenție. Care condamnat o duce bine mersi în Liban, unde s-a stabilit după dispariția sa misterioasă, și scandaloasă, din țară înșelînd vigilența tuturor autorităților. După o perioadă de tăceri complice, acesta iese din nou la rampă dîndu-le cu tifla: n-am fugit nici în ladă, nici ascuns sub burta vreunei oi s-au deghizat în nu știu ce personaj; am plecat îmbrăcat la costum, parfumat și bine dispus, cu avionul, de pe aeroportul Otopeni, folosind un pașaport valabil, legal, pe care erau modificate doar numele și fotografia!…
Ca să vezi cît de naivi și neprofesioniști ne sînt vameșii și polițiștii de frontieră! Și cît de liber și nestingherit se poate manifesta fiecare infractor mai mic ori mai mare, în voia cea bună, deși autoritățile în materie de siguranță a frontierelor încearcă pe toate căile să ne convingă de profesionalismul și performanțele lor în combaterea fenomenului infracționalității frontaliere. De vină par a fi doar așa-zisele supape de refulare ale căror sincope în funcționare ar produce accidente de genul celui pe care l-am prezentat deja. Cazurile notorii nu lipsesc, le-am cunoscut la vremea cînd s-au produs, iar între timp s-au așternut tăcerea și utitarea complice asupra lor. Pentru că celor implicați direct li s-a pus sare pe coadă. Ori, se știe, aceste articole le avem din belșug. Mă refer la sare, dar și la cozi. De ce-or fi ele. Părintele românesc al MISA, faimosul Cristrian Bivolaru, a reușit să se evapore peste graniță exact atunci cînd urma să fie arestat și în pofida promisiunilor făcute de a se pune la dispoziția organelor de anchetă. Omul de afaceri sucevean Vasile Tcaciuc îl precedase, trecînd pașnic granița pe sub nasul autorităților. Primul și-a găsit sălaș în Suedia, celălalt în Austria. Cazuri închise. Condamnat pentru instigare la omor a liderului de sindicat de la Tepro Iași, cehul Frantisek Priplata le-a dat cu tifla acelorași autorități române ieșind nestingherit din țară pe la un punct de frontieră. Formalitățile de readucere pentru a-și ispăși pedeapsa au eșuat. încă un caz închis. După ce și-a aburit deponenții – peste trei sute de mii – la cea mai mare escrocherie financiară autohtonă post-decembristă, servindu-le asigurări că toți acționarii își vor primi banii pînă la ultimul leuț, celebra Maria Vlas – supranumită Mama FNI, s-a făcut nevăzută în țara-i de origine, și doar teama de consecințe, ori poate alte argumente, au determinat-o să revină, declarîndu-și aparenta nevinovăție în megaafacerea pe care o girase. în schimb, aghiotantul ei numărul unu nici că a mai fost adus la suprafață. Alt caz închis. Ca și toate celelalte, uitate, abandonate, ascunse.
Vina pentru astfel de situații neverosimile este pusă în seama inconsistenței, inconsecvenței și viciilor de procedură ale legislației noastre. La adăpostul lor, dar mai ales al intereselor de culise cu personaje de rang foarte înalt, sau a complicilor lor, marii infractori pot sta liniștiți. Mîna lungă a Justiției e, totuși, prea scurtă pentru ei. Cazul Omar Haissam, repus pe tapet, e probatoriu.mieră. Cîmpurile experimentale de la palatele Victoria și Cotroceni nu mai prezintă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.