Profesorul universitar, publicistul si prozatorul bacauan Doru Ciucescu implineste, pe 30 aprilie 2011, 65 de ani. In interviul care urmeaza, bacauanul ne vorbeste despre cea mai recenta carte a sa, romanul „Gulagul din umbra palmierilor”, „teza de doctorat” ca prozator, despre calatoriile pe care le-a transformat in literatura dar si despre alegerile facute in viata, inclusiv aceea de a colabora, timp de sase ani, cu Ziarul de Bacau.
Ziarul de Bacau: – Sinteti profesor al Facultatii de Inginerie din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, autor a numeroase articole de publicistica, in special pe teme de cultura si civilizatie mondiala, iar de curind ati devenit membru stagiar al Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor din România. Cum ati dori sa fiti perceput de societate, ca profesor, publicist sau scriitor?
Doru Ciucescu: – Întrebare complexa, care necesita un raspuns mai lung. Mai intii am fost „inginerul…”, deoarece am lucrat sapte ani la actuala S.C. „Robinete Industriale” din Bacau. Apoi, din 1977, de cind am ocupat prin concurs postul de asistent la actuala Universitate “Vasile Alecsandri” din aceeasi localitate, parcurgind în 34 de ani toate gradele didactice si scriind 19 carti de specialitate (stiinta materialelor, didactica si management educational), am fost perceput „profesorul…” si mai rar „inginerul…”. In 2003 a urmat, consider, un salt calitativ, de cind am început o colaborare cu „Ziarul de Bacau”, care a durat sase ani, avind rezervat saptaminal un spatiu tipografic de 2000 – 4000 de caractere, perioada în care am primit premiul pentru analiza la Gala Premiilor Presei Bacauane din 2007. Am devenit, astfel, si „publicistul…”, eticheta deosebit de onoranta. În demersul meu spre a accede în Uniunea Scriitorilor am primit critici pentru stil, am constatat ca exista chiar „o prapastie” între publicistica si proza literara. Treptat, cu multa munca, am încercat sa ma perfectionez, sa devin „scriitorul…”, ceea ce am reusit în mare parte, devenind în 2010 membru stagiar al Uniunii Scriitorilor. În concluzie, în cele 19 carti de specialitate as prefera sa fiu perceput ca profesor universitar, în cele doua volume cu articole de presa – ca publicist, iar în cele sase carti de proza – ca scriitor.
-De curind ati lansat primul dumneavoastra roman, o carte de citeva sute de pagini. Care ar fi pe scurt povestea ei?
– „Gulagul din umbra palmierilor” a aparut ca o provocare a încercarii mele de a deveni membru al Uniunii Scriitorilor, cind toata lumea mi-a sugerat ca un adevarat prozator trebuie sa-si sustina „doctoratul”, sa scrie un roman. Mi-am ales o tema generoasa, care sa-mi permita o dezvoltare ampla, de roman – fluviu, aceea a prabusirii regimurilor comuniste în tarile est-europene. În paralel am urmarit si românismul, toate cele opt personaje principale fiind românofoni, chiar daca unele provin din Sofia, Budapesta, Moscova, Praga, Varsovia sau Berlinul de Est. Pentru a da mai multa culoare locala, am descris, uneori cu acribie, locurile în care se desfasoara actiunea romanului, de la San Diego la Beijing, trecând prin Europa si Maghreb.
-Ca scriitor va bazati pe inspiratie sau cartea este rezultatul unei indelungi documentari? Cind ati inceput sa lucrati la „Gulagul din umbra palmierilor”?
-În toate scrierile mele, beletristice sau publicistice, am încercat sa instruiesc si, totodata sa delectez, deformatie profesionala de profesor. Tema trebuie sa intereseze publicul larg; nu agreez subiecte de genul „viata mea este un roman”. De aceea, ma documentez cit pot mai bine, nu numai din surse românesti, dar si din cele în engleza, franceza sau rusa. Am o biblioteca de aproape o suta de carti în limbi straine. Romanul „Gulagul din umbra palmierilor” l-am început în iulie 2009 si l-am terminat efectiv în februarie 2011. La cele peste 600 de pagini am muncit cu o pasiune nestinsa, care mi-a rapit, în special, linistea noptilor.
-Ati predat mai multi ani in strainatate. In ce fel v-a influentat asta viziunea despre scoala si cultura româneasca?
– Am acordat asistenta didactica la scoala Normala Superioara de Învatamânt Politehnic din Oran (1982 – 1985), la Institutul Superior de Constructii din Casablanca (1994 – 1997), la Institutul Superior de Tehnologii Aplicate din Settat (1998 -1999) si la Institutul Superior Industrial din Casablanca (1999 – 2000). Am mai avut stagii de predare de o saptamâna la Universitatea din Ancona (2005), la scoala Superioara Tehnica din Stralsund (2009) si la Institutul National de stiinte Aplicate din Lyon (2011). Aceasta optiune a fost legata de dorinta unui schimb de experienta, dar si de posibilitatea de a calatori. Învatamântul românesc a fost centrat pe memorare, supraîncarcat cu “balast” teoretic, în timp ce în Occident s-a urmarit si se urmareste formarea de competente, inclusiv de comunicare. Cultura româneasca de notorietate mondiala se reduce la acele personalitati, care au avut prilejul sa traiasca mult timp în Occident, sa devina cetateni ai tarilor de acolo, ca, de exemplu, George Enescu, Eugen Ionescu, Constantin Brâncusi, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Gheorghe Zamfir.
-In care dintre tarile in care ati calatorit v-a placut cel mai mult?
-Calatoriile mi-au fost si mi-au ramas o mare pasiune a vietii mele, pasiune transmisa de mama mea – profesoara de geografie. Mai întii am vizitat România si dupa aceea am plecat în strainatate. M-a impresionat în mod deosebit Marocul, o tara plina de asocieri paradoxale: desert – cascada, munti înzapeziti – litoral cu palmieri, cladiri ultramoderne – case vechi de secole din „medina”.
-Cartile dumneavoastra de calatorie surprind prin forta imaginilor create. Atentia la detalii vi s-a dezvoltat in urma colaborarii la ziare sau nu are nicio legatura cu presa?
-Detaliile picante formeaza, în opinia mea, sarea si piperul unor scrieri publicistice sau beletristice, deoarece apropie cititorii de atmosfera actiunii, le întretin atentia. Forta imaginii unei lucrari literare pleaca înca de la titlu, iar în acest sens, publicistica mi-a fost de mare ajutor, deoarece în sutele de titluri ale articolelor mele am învatat cât de mult conteaza un titlu, precum si primele propozitii. Publicistica m-a deprins cu stilul narativ clar, concis, care sa nu lase loc ambiguitatilor.
-Colaborati cu edituri bune. Sinteti multumit de distributie?
-Am colaborat foarte bine cu Editura Didactica si Pedagogica din Bucuresti, care s-a oferit sa tipareasca pe cheltuiala ei volumele „Mincatoarele de ruj de buze din Casablanca”, „Peste Prut si mai departe…”, „Straluciri diamantine în Israel” si „Grecia nabadaiosului înamorat, Zeus”, tomuri care au beneficiat de canalele de distributie specifice ale acestei regii autonome, inclusiv participarea la tirgurile de carte din toata tara. Acest lucru a permis vinzarea pina la aproape sau chiar la epuizarea tirajului. Dezavantajul a fost ca, în dorinta de a se încadra în pretul maxim de 10 lei, considerat prag psihologic pentru majoritatea cititorilor, cartile au fost redactate cu un corp de litera extrem de mic, chiar de 9, hirtie subtire, aproape transparenta si, în consecinta, au avut un numar redus de pagini, ceea ce a influentat negativ critica literara. De aceea, am trecut la Editura „Junimea”, mai apropiata de Bacau, care permite un corp de litera de 12, conditii de tiparire (hirtie, grafica) superioare, ce-i drept, pe cheltuiala mea.
-Cine sint cititorii dv? Studentii, colegii de la universitate va citesc?
– Cititorii mei sunt de toate virstele. Unii dintre studenţii mei ma citesc, au fost cazuri cind s-au deplasat chiar la librăria „Mihai Eminescu” din Bucuresti pentru a le procura. În universitate, de mulţi ani, nu mi-am mai distribuit opera contra cost, nu am mai urmat exemplul lui Grigore Tabacaru, care a vindut elevilor de la Scoala Normala de Baieti, unde a lucrat, cartile bunului sau prieten, George Bacovia. Din contra, premiez studentii cei mai buni cu scrierile mele. Multi colegi de la universitate îmi citesc cartile si, in general, am primit reactii pozitive din partea lor, inclusiv a celor de la „filologie”.
-Aveti un CV impresionat. Ce conteaza de fapt, in opinia dv, din tot ce ati facut? Care sint pasii importanti pe care ar trebui sa-i urmeze un tinar, ca sa nu-si iroseasca viata cu lucruri care nu i-ar folosi niciodata?
-Acum, cind pot trage o linie asupra a ceea ce am facut pe linie de cariera profesionala, consider ca este foarte bine ca la început sa se aleaga un consilier de orientare în strategia de viata, mai ales datorita faptului ca în capitalism, spre deosebire de comunism, „autostrada” este larga, cu foarte multe „benzi” de depasire, de afirmare rapida, dar si de pierzanie. Am avut ocazia ca, în 1969, cind faceam o practica de productie studenteasca în Suedia, sa cer statutul de imigrant, dar nu aveam studiile încheiate si nici nu structura sufleteasca de a parasi definitiv tara unde m-am nascut. Acum, mai ales dupa ce România a intrat în Uniunea Europeana, nu am niciun regret pentru aceasta optiune.
-V-ati lasat ghidat in viata de curiozitate sau de verbul „trebuie”?
-Oamenii învata din curiozitate, motivare importanta a instruirii. Am combinat curiozitatea cu „trebuie”, ca de exemplu: sa fim pregatiti ca, în momentul cind ne rastoarna valurile vietii, sa avem capacitatea de a ne ridica la suprafata. (Laura HUIBAN)
La multi ani dom`profesor 😀