Inițiativa Ministerului Sănătății ca aprovizionarea cu medicamente în spitale să se facă pe baza unor licitații electronice, care să ducă la eliminarea fraudelor descoperite în acest sector, a fost lansată cu pompă de mai multă vreme, dar amînată acum de lipsa actului normativ menit să transpună teoria în practică. Fără acest act, spitalele continuă să-și procure medicamentele prin selecție de oferte, pe sistemul: se poate cumpăra un produs dacă există cel puțin cinci ofertanți. Destul de greoi, sistemul conduce, nu de puține ori, la situația ca de pe rafturile unui spital să lipsească un produs de strictă necesitate. O astfel de situație s-a întîlnit în Spitalul Județean acum o săptămînă, cînd în absența celor cinci ofertanți, un anestezic folosit în intervențiile chirurgicale pe abdomen, denumit Pavulon, lipsea de pe rafturile farmaciei. Despre începerea licitațiilor electronice nici acum nu se știe mare lucru. „La Iași a avut loc recent o întîlnire a reprezentanților ministerului cu directori din direcțiile de sănătate din Moldova. În afara faptului că spitalele cu peste 500 de paturi pot să-și organizeze pe cont propriu licitațiile electronice pentru medicamente, iar cele mai mici doar prin intermediul direcțiilor de sănătate, nu ni s-a mai transmis nimic clar. În lipsa actului normativ pe baza căruia să fie puse în aplicare aceste hotărîri, spitalele continuă să se aprovizioneze pe sistemul vechi”, ne-a declarat Eugen Durac, director economic în Direcția de Sănătate Publică (DSP). În timp ce sînt lăsați să mai aștepte pînă cînd vor trăi zile mai bune vizavi de aprovizionarea cu medicamente, directorilor spitalelor cu un număr de paturi mai mic de 500 li s-a mai transmis că DSP nu le va organiza la nesfîrșit licitațiile electronice. „Etapa aceasta este intermediară, pînă cînd spitalele își vor crea propria rețea de calculatoare necesară organizării unei astfel de licitații”, a mai adăugat Durac. (C.D.)
Organizarea licitațiilor electronice în spitale e „pe loc repaus”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.