• o liceeană de 16 ani a ajuns la spital în comă alcoolică și plină de vînătăi și mușcături pe corp • în urma controlului ginecologic, medicii au stabilit că fata a întreținut și un raport sexual, dar ea nu-și mai amintește nimic
Carmen M., o liceeană în vîrstă de 16 ani, care locuiește într-un internat din Bacău a ajuns ieri noapte în condiții dubioase la Secția Pediatrie II din Spitalul Județean. Adolescenta aflată în stare de comă profundă a fost adusă la spital de către un șofer de taxi, care a luat-o de pe o bancă din parc, după ce a fost anunțat de o prietenă și un amic de-al fetei, aflați și ei sub influența băuturilor alcoolice. „La internare, prietena fetei a declarat că au băut împreună coniac Napoleon, dar nu a putut spune nimic despre faptul că pacienta prezintă pe corp și urme de mușcături. Aceste semne par a fi mușcături de om. Cum își va reveni din comă, vom cere și un consult psihiatric pentru fată, întrucît prezintă și semne de tulburare psihică”, ne-a declarat dr. Elena Niță, șefa secției Pediatrie II a Spitalului Județean.
După mai multe ore de la internare, timp în care liceeana a beneficiat de tratament reanimator, Carmen și-a revenit din comă, dar nu și-a putut explica urmele de agresiune de pe corp și nici rezultatul consultului ginecologic. „Știu că am băut cu niște prieteni coniac Napoleon și m-am îmbătat. Nu știu cum am căpătat vînătăile de pe corp și cum de doctorii au ajuns la concluzia că am avut un raport sexual. Eu nu m-am culcat niciodată cu un bărbat”, a spus fata imediat cum a fost adusă de la examenul ginecologic. Pentru că este în continuare confuză, iar pediatri o bănuiesc și de o boală psihică, detaliile despre episodul care a adus-o pe Cramen M. în spital sînt destul de puține. În schimb, la sesizarea cadrelor medicale care o îngrijesc pe liceeana de 16 ani, polițiștii din Bacău au început ancheta în acest caz. În zilele următoare ei vor stabili dacă adolescenta a fost victima unui viol sau doar protagonistă de bună voie la o orgie stropită din belșug cu alcool. (Cezara DUȚĂ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.