ÎNOT: Secția de înot de la Sport Club Municipal Bacău a scos în acest an, pînă acum, 124 de medalii de la finalele Campionatelor Naționale, juniori sau seniori. Întrecerile naționale nu s-au încheiat încă . Din păcate, lipsa banilor îi împiedică pe înotătorii băcăuani să ia parte la concursuri internaționale, acolo unde concurența și competițiile sînt mai puternice. „Nu avem sprijin din partea sponsorilor. Copiii merită mai mult decît ce au. Cu banii cheltuiți la o echipă de fotbal într-o perioadă foarte scurtă de timp, mult sub un trimestru, puteam să ținem toată secția timp de un an. Am primit invitație la „Cupa Prietenia”, în Croația (n.r., noiembrie 2002), dar nu avem bani să o onorăm. În plus, există la acest concurs și premii în bani. Din același motiv nu am participat nici la concursuri în Austria, Germania sau Elveția”, declară Sanda Ștefănescu, antrenorul coordonator al secției de înot de la Sport Club Municipal Bacău. (Marius AMBROZIE)
„Avem invitații pe care nu le putem onora”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.