Profesorul, medicul, naturalistul si botanistul Dimitrie Brandza (n.10/22 octombrie 1846, Bivolu, azi Viisoara- jud.Botosani -d.3 august 1895, Slanic Moldova- jud.Bacau) membru titular al Academiei Romane, a fost cel care a fondat Gradina Botanica din Bucuresti, care astazi ii poarta numele.
„Viata lui se aseamana unui molid incandescent, care trece în goana luminoasa peste bolta”, scria despre el profesorul si botanistul Emil Pop, amintind ca D.Brandza a murit la numai 49 de ani, de o boala cardiaca, la Slanic Moldova, acolo unde venea deseori sa se relaxeze, dupa ce la 21 de ani devenise prin concurs, profesor universitar.
Si tot Emil Pop, defineste astfel momentul afirmarii lui Dimitrie Brândza: „Asa se face ca la Unirea Principatelor, flora acestora conta ca fiind practic neexplorata. Dar ea nu a mai ramas multa vreme în aceasta stare, caci, la scurt timp dupa Unire, se iveste pe arena atletul florei române, doctorul Dimitrie Brândza. Activitatea acestui vajnic botanist a fost, de fapt, o ofensiva fara rastimpuri de refacere, o navala încordata, al carei elan era sustinut fara încetare de o organizare amanuntita si temeinica a planului si a documentarii de larga cuprindere. Brândza a venit la timp . . .”
Profesorul Dimitrie Brândza, a fost inca din copilarie, un pasionat al cercetarii naturii, îndrumat de un naturalist polonez. A urmat apoi studiile secundare la Iasi, stimulat în pasiunea sa stiintifica de catre dascalul sau Grigore Cobalcescu, naturalist si geolog de seama, precum si de medicul-naturalist Anastasie Fatu, întemeietorul Gradinii Botanice din Iasi. Intrucît i se refuza o bursa corespunzatoare, tatal sau îsi vinde o parte din pamînt pentru a-l trimite pe Dimitrie la studii; îsi sustine cu deplin succes licenta în Stiinte naturale (1886) si apoi Doctoratul în medicina (1869), cu o teza din domeniul plantelor medicinale, pentru care este distins cu titlul de Laureat al Facultatii de Medicina.
In acelasi an, un savant bine cunoscut, Henri Baillon, profesor de botanica la Universitatea Sorbona, îi aduce tînarului român un prestigios omagiu, dedicîndu-i un gen nou de leguminoase exotice descoperit de el, denumindu-l „Brandzeia”.
Profesorul Brandza îi va raspunde mai tîrziu denumind o specie introdusã de el în stiinta, respectiv „Galium Bailloni Brandza”. Desfasoara o fertila cariera didactica, atît ca profesor secundar, cît mai ales ca profesor universitar de botanica si zoologie, initial la Iasi (1867-1874), apoi la Bucuresti (1874-1895) – din 1882, fiind titularul primei catedre independente de botanica din România.
Nu si-a neglijat nici calificarea medicala, activînd ca medic la Iasi. în 1879, la doar 33 de ani, este ales membru al Academiei (ulterior vicepresedinte al acesteia, spre sfîrsitul vietii). A fost un ilustru ctitor si conducator de institutii stiintifice, printre care s-au numarat Gradina Botanica din Bucuresti (dezvoltata dintr-un mic nucleu creat de doctorul Carol Davila) si Muzeul Botanic din Bucuresti; în 1884, un incendiu a mistuit ierbarele si manuscrisele de nepretuit ale Muzeului Botanic, savantul primind o grea lovitura; dupa sase ani de stradanii si sacrificii personale, muzeul a fost refacut, în 1892 fiind întregit de Institutul Botanic.
D.Brândza a descoperit numeroase specii de plante rare, printre care „Paeonia romanica Brandza”, „Silene pontica Brandza” etc. Ca rod al studiului sistematic al florei românesti, a publicat lucrarea sa fundamentala intitulata „Prodromul Florei României sau Enumeratiunea plantelor pîna azi cunoscute în Moldova si Valachia” (1879-1883), cuprinzînd peste 2.100 de specii, precis determinate si localizate, cu numirile lor stiintifice si populare, reprezentînd potrivit specialistilor, cea dintîi sinteza a florei din România. A publicat de asemenea, manuale scolare (de geologie, zoologie si botanica), lucrari de istoria botanicii românesti si universale, alte scrieri de popularizare a stiintei.
Lasă un răspuns