Aici, în Piața cea mare a orașului, nu-i tîrg de cereale, dar dacă „te învîrți” mai cu ambiție vei găsi un mic magazin al unei asociații familiale unde poți cumpăra și mălai și făină albă și grîu și tărîțe. Sigur, nu în cantități „industriale” ci, doar, pentru consumul din familie. Mi-am notat și cîteva prețuri, mai bine zis le-am „notat” în memorie, deoarece, zilnic, trec de cel puțin două ori prin fața acestui magazin. Așadar, kilogramul de făină albă costă șapte mii, cel de mălai șase mii, cel de grîu cinci mii, cel de tărîță cinci mii. Ba, tot aici, sînt și fasole – astea nefiind cereale, dar ajunse la prețul de 25 mii kilogramul. Ce se cumpără, însă, mai mult sînt mălaiul, făina albă și tărîța. Ceea ce sare în ochi, ca să zic așa, e prețul grîului și al tărîței: cinci mii lei kilogramul. Dom’ Vasile, prietenul meu, care „ține” magazinul de borș de la subsolul pieții, îmi spune, mai demult, că tărîța se scumpește de nici lui nu-i vine să creadă. „Domnule – îmi zice el – tărîța asta e un subprodus al grîului… Adică, din grîu scoți făina albă și tărîța… Asta nu înțeleg eu: cum de prețul tărîței a ajuns la nivelul prețului grîului…!” Adevărul e că nici eu nu înțeleg, de aceea îi răspund, malițios: „Omule, ar trebui să vezi și dumneata dincolo de acest aspect și anume că legile pieții sînt foarte de neînțeles cîteodată…” Așa îi zic, de fapt nici eu nu prea înțeleg ce-i zic, dar asta-i situația. La urma urmei, ce mi-i grîul, ce mi-i tărîța… Și, mai mult de asta, aud că prin lume tărîța e la mare căutare. Oamenii de știință i-au descoperit numeroase efecte curative, lucru fantastic, dar noi, ăștia, ignoranții adică, habar n-avem de asta… (Eugen Verman)
Lasă un răspuns