Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov” Bacau va fi inaugurat oficial pe 22 septembrie. Evenimentul organizat de Primaria Bacau va fi marcat cu o suita de evenimente ce se vor derula in perioada 22 – 25 septembrie. Astfel, forumul „Criza si economia Regiunii Nord – Est” are drept scop prezentarea unei radiografii a economiei de la nivel macro la nivel micro, expunerea fiind urmata de o sesiune de dezbateri între agentii economici din Regiunea NE si autoritatile si institutiile publice nationale / regionale si locale, în vederea conturarii de prioritati si solutii pentru dezvoltarea economica. Celelalte doua evenimente de amploare vor fi doua expozitii. Prima, „Fabricat in Bacau”, este o manifestare ce aduce în prim-plan producatorii si creatorii autohtoni, punind accent pe recunoasterea valorilor judetului Bacau si prezentarea ofertei de produse si servicii a întreprinzatorilor bacauani. La a doua, „Salonul Auto Bacau”se vor prezenta marci consacrate, o varietate de modele de autovehicule, game noi de accesorii si provocari lansate de organizatori, care vor încinta ochii cunoscatorilor si a publicului larg. „Acest important eveniment contine trei tipuri de activitati: forumul „Criza si economia Regiunii Nord Est”, expozitiile „Fabricat în judetul Bacau” si „Salonul Auto Bacau”. Prin aceste activitati, încurajam economia locala careia îi acorda sansa, prin reprezentantii sai, sa îsi expuna produsele finite si sa îsi faca cunoscuta activitatea economica proprie. Cred ca, în perioada crizei economice, dar si ca obiectiv strategic permanent, sansa judetului si regiunii noastre este de a vinde cit mai mult din produsele locale, din orice domeniu ar proveni acestea. Astfel, profitul ramine acasa, numarul locurilor de munca mai bine platite cresc, iar din plus valoarea obtinuta fiecare operator economic poate reinvesti în dezvoltarea productiei sau a calitatii serviciilor. Nu în ultimul rind, la aceste evenimente au fost invitate personalitati si organizatii cu rol decizional si de jucatori relevanti pe piata economica nationala si regionala, încercind astfel, prin prezenta acestora, sa gasim idei noi de dezvoltare, raspunsuri la problemele economice prezente si solutii viabile ce pot avea efecte directe pentru operatorul economic local. Municipiul Bacau îsi afirma si prin acest eveniment rolul de pol de dezvoltare la nivel regional, cu o capacitate certa de a dinamiza sectorul economic si de cercetare-dezvoltare-inovare la nivelul Regiunii Nord Est”, a declarat Corneliu Pricope, directorul CAE Bacau. Lista de invitati la eveniment cuprinde oficialitati de la cel mai înalt nivel, de la presedintele tarii, la primul ministru, ministrii, parlamentarii din Regiunea Nord – Est, reprezentanti din partea Agentiilor Guvernamentale, autoritatile publice din Regiunea NE, Camerele de Comert Teritoriale si peste 350 de agenti economici din Regiunea NE. Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov” a fost realizat cu fonduri europene si capacitatea expozitionala a acestuia il situeaza pe locul doi in tara, dupa Romexpo.
daniel a zis
Sunt curios sa vad ce va produce Centrul de Afaceri….