Didactica

Lecția nr. 5: Analiza stilistică integrală

„Cu mîne zilele-ți adaogi” de M. Eminescu

„Cu mîne zilele-ți adaogi,

Cu ieri viața ta o scaziu

Și ai cu toate astea-n față

De-a pururi ziua cea de azi.

Cînd unul trece, altul vine,

În astă lume a-l urma,

Precum cînd soarele apune,

El și răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri

Cobor mereu pe-acelaș vad,

Se pare cum că-i alta toamna,

Ci-n veci aceleași frunze cad.

Naintea nopții noastre îmblă

Crăiasa dulcii dimineți;

Chiar moartea însăși e-o părere

Și-un vistiernic de vieți.

Din orice clipă trecătoare,

Ast adevăr îl înțeleg,

Că sprijină vecia-ntreagă

Și-nvîrte universu-ntreg.

De-aceea zboară – anu-acesta

Și se scufundă în trecut,

Tu ai și-acum comoara- ntreagă

Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mîne zilele-ți adaogi,

Cu ieri viața ta o scazi,

Avînd cu toate astea-n față

De-a pururi ziua cea de azi.

Priveliștile sclipitoare

Ce-n repezi șiruri se discern,

Repaosă nestrămutate

Sub raza gîndului etern.

Idei preliminare: Analiza stilistică integrală urmărește cercetarea aspectelor esențiale, definitorii, ale stilului unei opere sau al unui scriitor. Ea se aplică, în special, pe texte lirice (versuri sau proză). Pentru operele epice sau dramatice sînt indicate analiza literar- stilistică complexă sau comentariul literar.

Plan dezvoltat

1. Ideea centrală a poeziei: Formele existenței obiective nu sînt decît veșminte trecătoare (o priveliște sclipitoare) ale unei existențe necunoscute, veșnice (gîndul etern); idee filozofică ce se desprinde din întreaga poezie. 2. Observații la nivel lexical: Mișcare aparentă, prin termeni selectați din domeniul temporal; termeni dispuși în perechi antonimice, verbe sau adverbe: adaogi, scazi, trece-vine, apune-răsare etc; sau apar asociați cu un adjectiv pronominal: alte valuri, altă toamnă, sau calificative: clipa trecătoare; alți termeni (substantive asociate cu adjective) sugerează statornicia, prezentul etern: azi, același cad, aceleași frunze, vecia-ntreagă, universu- ntreg.

3. La nivel morfologic: Schimbări ale categoriei gramaticale: adverbele „mîne” și „ieri” devin substantive pe care le adaogă sau le scade vieții, în timp ce azi rămîne pururi în față; pronumele substantivizate (unul, altul) sugerează scurgerea timpului, asemănată cu succesiunea generațiilor: unul trece, altul vine.

4. La nivel sintactic: Atributul întreg-întreagă are rolul unificator al categoriilor apriorice (spațiul și timpul); predomină structura paratactică; din cele 25 propoziții, numai 9 sînt subordonate (temporale sau atributive circumstanțiale); coordonarea apare și între propoziții subordonate (strofa a 5-a); unitățile sintactice egale sugerează monotonie și solitudine; atenția poetului este concentrată spre interior, selectînd din realitate numai ce corespunde gîndului și convingerile sale, folosind elemente de relație de subordonare (cînd, cum, ce) sau de coordonare (și, ci).

5. La nivel stilistic: Reținem metaforele sinteză (dezvoltate): opriveliști sclipitoare, gîndul etern, care subliniază ideea centrală; antiteza din strofele inițiale și finale este grefată pe alte mijloace artistice (repetiția și paralelismul sintactic), avînd ca efect atenția și insistența asupra triadei” ieri-azi-mîine; epitete și epitete metoforice: dulcii dimineți, vecia-n-treagă etc.

6. La nivel prozodic (fonetic): Ritmul iambic coborîtor (al tristeții), rima încrucișată (numai versul 2 cu 4); măsura de 8/9 silebe, contribuie la unificarea și armonizarea imaginilor, și răspund necesității de a asigura o succesiune rapidă a fenemenelor din spațiu și timp; intonația descendentă, retezată, de la sfîrșitul fiecărui vers 2 și 4, cu același rol de insistență și inflexiune aforistică.

Egalizarea volumului sonor al cuvintelor, prin diereza (vi-a-ța, vi-e-ții), ca și articularea adjectivală (ziua cea de azi); alegerea cuvintelor cu mai multe consoane (discern, întreg, etern), sau cu vocale în hiat (ada-ogi, repa-osă), sporesc efectul de monotonie (indiferență) față de scurgerea timpului.

7. Concluzii: „Teoria prezentului veșnic, ca mijloace de vindecare a fricii de moarte, inclusiv a soarelui apunînd, a versificat-o Eminescu mai stringent în „Cu mîne zilele-ți adaogi”. Strofa a 3-a se sprijină pe ideea schopenhauriană: „părerea omului comun, care nu se poate ridica pînă la idee, că un fenomem e un moment unic, nerepetabil”. (G. Călinescu). Bibliografie: M. Andrei și I. Ghiță- Limba română, editura Didactică și Pedagogică, Buc. 1983, pag 203- 204). G. Călinescu- Opera lui Eminescu-Editura pentru literatură, București, 1962, Vol. 2, pag. 20. ( prof. Marin Cosmescu)

Temă pentru acasă

Să se alcătuiască un plan dezvoltat de analiză literară și stilistică integrală a uneia din poeziile: „Sara pe deal”, „Floare albastră”, „Dorința” de M. Eminescu, după modelul prezentat.