~3 min lectură • 0 comentarii

Lipsa de specialisti in asigurarile pentru agricultori

Redacția Ziarul de Bacău

Pentru multe dintre judetele tarii, potentialul reprezentat de asigurarile agricole este unul important, insa, din pacate, neexploatat suficient de mult. La fel se intimpla si in judetul Bacau. Motivele principale ar fi lipsa banilor, o foarte slaba educare a cumparatorilor si, nu in ultimul rind, absenta specialistilor. In tot judetul, exista doar un agronom care este implicat in inspectia agricola. Si asta in contextul in care suprafata agricola a judetului este de circa 319.000 de hectare. „Eu am nevoie ca de aer de un inspector de asigurari agricole si nu gasesc! Pentru ca trebuie sa fie neaparat agronom. Inspectorul in asigurari agricole trebuie sa cunoasca specificul productiei agricole, tehnologiile, modul de evaluare a culturilor, toate acestea fiind atributele care-ti permit sa faci o polita. Cind te duci sa vezi o cultura, trebuie sa stii ce-i lipseste sau ce-i prisoseste, ca apoi sa-i comunici cilentului ce si cum. Nu mai zic ca e nevoie sa ai si o vechime de minimum cinci ani ca agronom”, a explicat Emil Munteanu, directorul sucursalei FATA, companie de asigurari agricole.

Nespecialistii rezista in sistem doar citeva luni

De regula, fiecare firma din domeniu promoveaza o strategie proprie de dezvoltare a angajatilor. Cert este ca aproape toate firmele de asigurari din judet care au in portofoliu si asigurari agricole nu au angajati pe post de inspector asigurari profesionisti in domeniu. Pe aceste posturi au fost angajati, in cel mai bun caz, tehnicieni in domeniul agriculturii. Prin urmare, si nivelul de pregatire al personalului din asigurari agricole este scazut. Si asta cu toate ca se dau testari, interviuri etc., inainte de a intra in sistem, dupa care, unele companii mai fac si anumite cursuri. Prin urmare, dupa doar citeva luni, multi care au intrat in sistem cuceriti de promisiunile unui cistig financiar foarte bun renunta la acest tip de activitate. „Practic, numai la noi exista un specialist in agricultura care face si inspectie in asigurari. Acela sint eu. Am avut si noi inca un agronom, care era inspector, dar s-a pensionat. In tot judetul, este un singur inspector de asigurari cu pregatire in agronomie”, a mai zis directorul Munteanu.

Lipsa de specialisti, extinsa la nivelul intregii agriculturi

De altfel, lipsa specialistilor din agricultura s-a resimtit in toti acesti ani de cind, in domeniu, au intervenit restructurarile de personal. De la sfirsitul anilor ’90, multi dintre agronomii cu state vechi de plata la Directia Agricola, de la fostele IAS-uri sau CAP-uri desfiintate sau privatizate ori de la marile firme de profil au ajuns someri. Acestia au fost nevoiti sa-si caute de lucru in alte domenii decit cel pentru care au fost scoliti. In prezent, diverse institutii din agricultura cauta, fara succes insa, sa atraga in sistem licentiati in agronomie. Una dintre acestea este Oficiul de Studii Pedologice si Agrochimice (OSPA) Bacau. In prezent, OSPA Bacau numara doar 13 salariati, inclusiv directorul. Necesarul de specialisti in pedologie si agrochimie ar fi de cel putin 20. In urma cu 17 ani, Oficiul avea 23 de angajati. Cu timpul, insa, oamenii au inceput sa-si caute de lucru pe la firme sau institutii care platesc mai bine decit Ministerul Agriculturii, caruia ii este subordonat OSPA. Pe de alta parte, nici firmele din domeniul agricol din judet nu au mai reusit sa faca angajari, in ultimul timp, a unor absolventi de la Agronomie.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.